BusinessMark şi Cannes Lions Office în România organizează pe 4 martie conferinţa „The Best of FMCG”. Evenimentul va avea loc la Hotel Radisson Blu din Bucureşti şi se adresează brand managerilor, marketing managerilor, managerilor de PR şi comunicare, directorilor generali şi antreprenorilor.
„În cadrul evenimentului ne-am propus să aducem la aceeaşi masă cei mai importanţi jucători din FMCG, unde vom aborda temele de discuţie dintr-o altă perspectivă: creativitatea în FMCG că bază strategică în crearea relaţiei cu consumatorul şi dezvoltarea de business. Vom află care sunt principalele trenduri din industrie şi cum reuşesc brandurile cu tradiţie să se păstreze tinere şi dinamice”, au afirmat organizatorii conferinţei.
Printre temele dezbătute se mai numără adaptarea brandurilor cu istorie la comportamentul consumatorului român, secretul din spatele deciziei de cumpărare în offline, cât şi în mediul digital, precum şi reperele în materie de igienă, alimentaţie, hidratare?
Conferinţa va avea şi o abordare culturală. Astfel se va discuta şi despre branduri internaţionale care s-au adaptat excelent la piaţa locală, dar şi despre branduri româneşti care poartă cu sine specificul acestei pieţe.
În cadrul evenimentului se vor realiza şi proiecţii cu studii de caz din categoria Best Practice, premiate în contexte internaţionale.
Speakerii care au confirmat participarea la eveniment sunt:
Natalia Stroe, Marketing & Business Development Manager, Coca Cola Hellenic Bottling Company
Stela Toderaşcu, Commercial Marketing Manager, AVON România & Moldova
Lână Dumitru, designer, în dialogue with Teo Migdalovici about intelligent brands, magnetic design and delightful shopping- http://www.lanaa.ro/
Teodora Migdalovici, Cannes Lions Ambassador
Joseph Hadad, Chef, Joseph Restaurant
Mihaela Mureşan, Marketing Communication Manager, IKEA
Lucia Costea, Managing Partner, Secom
Bibiana Stanciulov, Owner, Sonimpex Topoloveni
Ovidiu Spînu, Owner, La Colline