Slide

Stiri: Energie

Consumul de energie, în creştere în perioada ianuarie – noiembrie 2021

17.01.2022

Consumul de energie. Institutul Naţional de Statistică anunţă că în perioada ianuarie – noiembrie 2021, resursele de energie primară au crescut cu 7,5%, iar cele de energie electrică au crescut cu 5,8%, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 30784,9 mii tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 2152,7 mii tep faţă de perioada 1.I-30.XI.2020.

Producţia internă

Producţia internă a însumat 16933,4 mii tep, în creștere cu 368,5 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 13851,5 mii tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 61017,8 milioane kWh, în creștere cu 3363,1 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.

Producţia din termocentrale a fost de 20046,4 milioane kWh, în creștere cu 1862,2 milioane kWh (+10,2%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 16054,1 milioane kWh, în creștere cu 1865,4 milioane kWh (+13,1%). De asemenea, cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 10252,7 milioane kWh, în scădere cu 164,5 milioane kWh (-1,6%).

Producţia din centralele electrice eoliene a fost de 5703,7 milioane kWh, în scădere cu 476,7 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1662,6 milioane kWh, în scădere cu 5,6 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.

Consumul final de energie electrică

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 50818,6 milioane kWh. Nivelul este cu 4,7% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020. Iluminatul public a avut o creștere cu 5,0%, iar consumul populaţiei a crescut cu 6,9%.

Consumul de energie. Exporturi

Exportul de energie electrică a fost de 5344,1 milioane kWh în creștere cu 968,2 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4855,1 milioane kWh, în creștere cu 136,3 milioane kWh.

Citește și Energia verde sfidează dificultăţile cauzate de pandemie