Consumul de whisky în România. În primele opt luni ale anului 2019, în România, consumul de whisky a crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului 2018. Volumul a fost de 2.683.000 litri. Piața de single malt a crescut cu 13%, reprezentând o cotă de 2% din consumul total de whisky, conform datelor Audit Retail Nielsen.
Consumul de whisky în România. O piață în dezvoltare
România este într-o continuă dezvoltare atunci când vine vorba despre consumul de whisky. Dacă în anii anteriori, consumatorul era atras doar de branduri cunoscute, ultimii ani ne demonstrează că obiceiurile de consum s-au schimbat. Consumatorul român alocă mai mult timp pentru:
- identificarea băuturii potrivite
- se informează
- participă la workshop-uri și evenimente de specialitate
Consumul de whisky în România. Whisky Fest
Whisky Fest, ce s-a desfășurat anul acesta în perioada 15-16 noiembrie, a reunit peste 1000 de iubitori de whisky. Evenimentul a surprins prin cele 200 de etichete prezentate publicului, nouă ședinte de masterclass, speakeri internaționali și activări speciale ale brandurilor implicate.
În materie de whisky premium, consumul de whisky single malt a avut o creștere de două cifre comparativ cu anul precedent, datorită interesului crescut pentru acest tip de whisky.
Alexandrion Group, liderul pieței din România
Alexandrion Group, liderul pieței de băuturi spirtoase în România, a lansat în 2017 proiectul Single Malt Society. Este vorba de prima comunitate dedicată iubitorilor de whisky single malt.
Comunitatea deține, la ora actuală, peste 3000 abonați în mediul online. În mediul offline, la nivel național, comunitatea activează prin:
- degustări
- workshop-uri
- dezbateri (peste 25 de evenimente doar în 2019)
Evenimentele au avut loc în orașe precum:
- București
- Cluj
- Iași
- Timișoara
- Craiova
Consumul de whisky în România. Un an excelent
Dragoș Mateescu, specialist Single Malt Society: “Anul 2019 a fost un an excelent pentru lumea whisky-ului. Aceste procente în creștere nu fac decât să ne demonstreze că românul a început să fie foarte atent cu alegerile pe care le face. Consumatorul român a învățat, treptat, să treacă dincolo de numele unui brand și să descopere aroma, gustul și povestea dintr-un pahar. Anul acesta, în cadrul evenimentelor Single Malt Society, am fost plăcut surprins să descopăr un public numeros, dornic să intre mereu într-o dezbatere din care să afle cât mai multe despre acest tip de whisky. Sunt convins că anul 2020 ne va surpinde cu noi procente în creștere în materie de whisky. Totodată, anul 2020 va fi un an de referință pentru industria producătoare de whisky din România, datorită lansării primului single malt autohton”.
Estimări pentru 2020
Conform estimărilor emise de principalii jucători din industria băuturilor spirtoase din România, anul 2020 va înregistra creșteri substanțiale pe toate categoriile și va aduce îmbunătățiri profilului consumatorului român.
Citește și Începe construcția Constanța Business Park!