Slide

Stiri: Agricultura

Controale ANSVSA decembrie 2021.

Controale ANSVSA decembrie 2021: Amenzi de peste 2,2 milioane de lei

27.12.2021

Controale ANSVSA decembrie 2021. În perioada Crăciunului, în prima etapă a controalelor tematice desfășurate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au realizat 8.455 de controale. Per total, au fost acordate 489 de amenzi contravenționale. Acestea au valoare totală de 2.240.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 2.515 de kg de carne și produse din carne și a fost emisă o ordonanță de suspendare a activității. Toate produsele neconforme au fost dirijate către unități de neutralizare pentru a fi distruse.

Controalele au vizat:

  • 120 unități de abatorizare
  • 1.311 unități de procesare, tranșare și comercializare a cărnii
  • 151 de unități de procesare din sectorul laptelui
  • 128 de unități de procesare produse de pescuit sau pescării
  • 16 centre de ambalare ouă
  • 295 de unități de depozitare
  • 4.158 de unități de alimentație publică
  • 456 de unități de patiserie/cofetărie
  • 137 de unități de panificație
  • 43 de pensiuni
  • 194 de piețe
  • 284 de unități de depozitare legume și fructe

Controale ANSVSA decembrie 2021. Controale în trafic

De asemenea, au fost realizate 1.162 de controale în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, pentru a se verifica respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind transportul animalelor și al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.

O atenție deosebită a fost acordată și verificării respectării restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din zonele afectate de focare active de pestă porcină africană, care au scopul de a preveni răspândirea bolii.

Principalele neconformităţi identificate au fost:

-desfăşurarea activităţilor în unităţi neînregistrate sanitar veterinar;

– nerespectarea condițiilor de igienă și de întreținere a spațiilor de prelucrare și depozitare a alimentelor și a echipamentelor de protecție;

– comercializarea de animale fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară;

– deficienţe privind asigurarea trasabilităţii produselor alimentare;

– ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

– utilizarea unor mijloace de transport neautorizate pentru transportul alimentelor.

ANSVSA continuă supravegherea operatorilor din industria alimentară și în perioada următoare, prin intensificarea acţiunilor de inspecţie şi control cu această tematică până pe data de 7 ianuarie 2022 şi prin asigurarea serviciului de permanenţă, de către personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de la nivelul DSVSA județene și a municipiului București.

Citeşte şi S-a lansat Registrul electronic de evidență a contractelor de internship. Ce obligaţii au companiile?