Controale în benzinării. Ministerul Finanțelor şi ANAF au demarat ample acțiuni de verificare a pieței de combustibil. Astfel, în baza dispoziției date de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, privind activarea imediată a instituțiilor de control și verificare a situației generate de creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a solicitat Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului din România, conform atribuțiilor legale.
Echipele DGAF, alături de comisari din cadrul ANPC și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, vor verifica întreg lanțul comercial, adică atât stațiile de vânzare a carburanților, cât și distribuitorii en-gros, antrepozitele fiscale, precum și companiile implicate.
Controale în benzinării. 100 de echipe
Acțiunea se va desfășura în toată țara cu un număr inițial de 100 de echipe, iar efectivul de inspectori ANAF va fi alocat dinamic, în funcție de informațiile obținute și de situația din teren.
De asemenea, Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care prețurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.
Politica de prețuri
Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.
Citeşte şi Preţ benzină şi motorină martie 2022. Anunţul făcut de Consiliul Concurenţei