Control de urgenţă la Colegiul Naţional „Tudor Vianu”, dispus de ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgenţă la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Capitală, pentru investigarea acuzaţiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învăţământ.

„Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură, încât să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat ministrul Adrian Curaj.

Potrivit articolului 31, alineatul 4 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, personalului din învăţământul preuniversitar îi este interzis să desfăşoare acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată şi familială a acestuia.

Ministrul Adrian Curaj a cerut, de asemenea, tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să adopte cele mai potrivite măsuri de consiliere şi îndrumare, astfel încât spaţiul şcolii să nu mai fie locul derapajelor de comportament în rândul cadrelor didactice sau al elevilor.

Decizia de a efectua a fost luată după ce un profesor a scris pe Facebook că un coleg de-al său le cere elevilor să se târască în genunchi pentru a le mări notele.

„Cu ocazia discutării tezei pe semestrul I, evident cu note catastrofale pentru cei mai mulţi dintre copii, domn’ profesor adresează tacticos un apel celor „doresc să-şi mărească nota cu un punct, să se târască în genunchi până la el la catedră”. Da, aţi citit bine, Să se târască în genunchi până la el la catedră. În liniştea care s-a lăsat după cugetarea magistrului, unul dintre copii, îngrozit efectiv de perspectiva de a-şi pierde locul la acest liceu pentru care ai lui au făcut sacrificii foarte mari, s-a târât în genunchi câţiva metri pentru a-i demonstra subspeciei de om că şi-ar dori acest punct”, a scris profesorul pe reţeaua de socializare.