Retailerul Cora România își va concentra în următoarea perioadă atenția și pe vânzările în mediul online. La împlinirea a zece ani de activitate Cora va lansa proiectul intitulat CoraDrive, urmând să vândă produse prin intermediul internetului.
„Ne uităm la viitor cu multă încredere pentru că avem în plan şi alte suprize. Următorul proiect pe care îl pregătim de lansare în perioada următoare este coraDrive pentru a veni în întâmpinarea clienţilor online”, a declarat Philippe Lejeune, directorul general al Cora România, conform Ziarului Financiar.
Cora România deține în acest moment 12 magazine de tip hipermarket având 5000 de angajați. Din numărul total al magazinelor deține patru sunt locate în Capitală și opt în afara Bucureștiului, repsectiv la Ploiești, Cluj-Napoca, Constanța, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Arad și Bacău.
Carrefour, unul dintre concurenții principali ai Cora România, a lansat în luna iulie în România un site de cumpărături online cu livrare la domiciliu pe partea de produse alimentare şi de larg consum, primul magazin de acest fel. Lansarea Carrefour Online a impulsionat puternic comerţul electronic din România. Vânzările în domeniul retailului online au crescut cu 141% în perioada ianuarie-iulie 2013 faţă de acelaşi interval al anului trecut, conform PayU.
Sursă: Ziarul Financiar