Cramele Recas donatie

Câte persoane s-au vindecat de coronavirus?

27.03.2020

Coronavirus România 27 martie 2020. Până vineri, pe teritoriul țării, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre aceste 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate:

  • 53 la Timișoara
  • 41 la București
  • șapte la Iași
  • șase la Craiova
  • șase la Constanța
  • doi la Cluj

24 de persoane diagnosticate cu coronavirus și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.

Coronavirus România 27 martie 2020. 263 de cazuri noi

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Românii nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani.

Coronavirus România 27 martie 2020. 24 de pacienți, în stare gravă

La ATI, în prezent, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată se află 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

La nivelul întregii țări, au fost prelucrate în total 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.

Coronavirus România 27 martie 2020. 59 de români, îmbolnăviți în străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus):

  • 44 în Italia
  • patru în Spania
  • doi în Namibia
  • doi în Indonezia
  • trei în Franța
  • unul în Tunisia
  • unul în Irlanda
  • unul în Marea Britanie
  • unul în Luxemburg.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Sancțiuni

Coronavirus România 27 martie 2020. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Citește și Electrica Furnizare, donație pentru Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

 

 

Citiți și despre: