Slide

Editie Aprilie

CorporateBaskets.ro – cadouri cu experienţă de 9 ani

01.04.2014

Compania care te ajută să oferi cadouri inspirate partenerilor de afaceri. Zile onomastice, petreceri speciale, ședințe de afaceri sau sărbători naționale. Sunt doar câteva dintre momentele în care companiile trimit către partenerii de afaceri sau către angajați coșuri de cadouri. De multe ori însă timpul este foarte prețios, iar în același timp alegerile privind darurile trebuie să fie unele făcute cu grijă. Aici intervine Corporate Baskets, compania care rezolvă cu succes cerințele clienților pentru cadouri corporate de sărbători de aproximativ 9 ani. “Firma noastră se ocupă din 2003 de vânzare en gros și en detail de plante și accesorii pentru plante, inclusiv diverse vase și coșuri pentru flori. În 2005, împreună cu o prietenă, la inițiativa ei, am început să confecționăm coșuri de cadou cu gourmet-uri și/sau flori și să le distribuim în principal firmelor. Fiind un serviciu nou pentru România, dezvoltarea a fost lentă, însă odată cu 2008, imediat după începerea crizei, vânzările au crescut spectaculos până în 2010, după care bugetele de protocol au început să se reducă vertiginos. Din fericire, am reușit să menținem o ușoară creștere anuală a cifrei de afaceri, însă cu eforturi foarte mari, dublând practic numărul de cadouri confecționate”, ne-a declarat Anamaria Grigoriu, directorul Corporate Baskets.

Corporate Baskets a fost așadar una dintre primele companii de pe piața din România care să ocupe această nișă, iar asta le garantează posibililor viitori clienți faptul că darurile pe care aceștia le vor trimite cu ajutorul companiei vor fi unele speciale. “Fiind printre primii, dacă nu chiar primii care am început această <modă utilă> în România, experiența noastră este foarte vastă în acest domeniu, putând să identificăm trendurile anuale pentru ultimele opt, nouă sezoane. Astfel, ne putem asigura clienții că aducem întotdeauna ceva nou, ceva ce nu s-a mai făcut în piață în ultimii ani. Astfel, ei pot sta liniștiți ca nu se prezintă la cel mai bun client al dânșilor cu cadoul pe care aceștia l-au primit și acum doi, trei ani. Printre elementele de bază care se găsesc în coșuri/cutii/pungi de cadou putem enumera: vin românesc sau de import de calitate, whiskey, cognac, multe sortimente de cozonac și panettone, toate felurile de dulciuri și ciocolată, precum și un element care ne-a diferențiat mereu – decorațiuni specifice sărbătorilor respective: Paște, Crăciun sau 8 Martie”, ne-a povestit Anamaria Grigoriu.

Cadouri personalizate

Coșurile încep de la 20, 30 de lei și pot ajunge și la peste 1.800 de lei, spune conducerea Corporate Baskets. Totul depinde de cerințele clienților. “Cel mai ieftin coș gravitează în jurul valorii de 20-30 de lei și poate conține o sticlă mică de vin, o ciocolată, o decorațiune și unu, două dulciuri. Referitor la cel mai scump, limita este stabilită de clienți, noi având comenzi și de peste 1.800 lei, însă destul de rare. Având în vedere faptul că pentru fiecare sărbătoare aducem lucruri noi, compoziția coșurilor este în continuă schimbare, astfel încât oferta noastră este foarte dinamică. Majoritatea cadourilor au prețul cuprins între 50 și 350 de lei, preț în care sunt incluse toate serviciile, cu excepția transportului. Pentru comenzi mai mari de 500 lei, acesta este gratuit pentru o locație din București”, ne-a explicat directorul Corporate Baskets. În plus, fiecare client are posibilitatea de a solicita o anumită personalizare a cadourilor, astfel că toate coșurile pe care le vor primi partenerii vor fi produse special pentru aceştia, de la culori, la compoziție, ambalaje speciale, până la felicitări, cărți de vizită sau mesaje.

Dat fiind faptul că cele mai multe dintre cadouri sunt trimise cu ocazii speciale, sărbătorile mari sunt mereu zile în care Corporate Baskets are foarte multe comenzi. “Cea mai dificilă comandă a fost primită de una dintre cele mai mari bănci din România de 8 Martie, când a trebuit să livrăm câteva mii de coșuri cu flori angajatelor din toată țara, în dimineața zilei de 8 Martie, simultan. Cererea nu a fost atât de inedită, pe cât de dificil a fost de organizat logistica fără a apela la firmele tradiționale de curierat care nu au dorit să preia această comandă, considerând-o prea dificilă la acel moment. Livrarea nu se făcea doar în orașele mari, ci chiar și la puncte temporare din comune. Printre solicitările care ne fac mare bucurie, deși nu sunt nici multe și nici profitabile pentru noi, sunt cele în care anumite firme doresc achiziționarea de cadouri confecționate de către ateliere în care lucrează persoane defavorizate sau cu dizabilități. Pentru a alcătui un coș mai bogat, noi apelăm la mai multe ateliere de acest gen, fiecare fiind oarecum specializat pe anumite componente (felicitări, lumânări, obiecte ceramice, picturi etc.), le grupăm și împachetăm frumos și le oferim de cele mai multe ori angajaților acestor firme”, povestește Anamaria Grigoriu, directorul Corporate Baskets.

Un milion de euro cifra de afaceri

Cea mai aglomerată perioadă din an este Crăciunul, spune conducerea Corporate Baskets, care explică faptul că peste 70% din vânzările anuale au loc în această perioadă. Urmează, desigur, Paștele. “Un model neplăcut de afaceri este să primești toate comenzile într-o perioadă foarte scurtă de timp. Din păcate, așa a început istoria coșurilor cadou în România în 2005, și am reușit ca până în 2007 să educăm oarecum clienții fideli în a comanda mai din vreme și să accepte livrarea coșurilor pe o perioadă mai întinsă de timp. Din păcate, odată cu criza, aceste bune obiceiuri au fost <uitate> câțiva ani, abia în 2013 am văzut un interes mai semnificativ de a comanda și contracta cadourile din timp. Un aspect important este livrarea prin curierat în țară în perioada de dinainte de Crăciun. Cu tot efortul acestora, multe pachete nu ajung a doua zi. Din fericire, până acum incidentele în care coșul să nu ajungă deloc sau să fie deteriorat aproape că nu au existat în ultimii patru ani, astfel încât ne declarăm extrem de multumiți de colaborarea cu furnizorii noștri de curierat. În sezon, sunt câteva zile aglomerate când putem factura 100-200.000 lei. Cifra de afaceri se apropie de 1 milion de euro și în urma semnalelor pe care le avem, estimăm o creștere a acesteia cu 30% în 2014”, ne-a declarat Anamaria Grigoriu.

Standuri speciale

Chiar dacă toate comenzile se realizează online, pe site-ul special al Coporate Baskets, Crăciunul anului trecut a marcat deschiderea a trei standuri din trei centre comerciale din București, asta pentru a fi cât mai aproape de clienți. „Mulți dintre aceștia au fost surprinși (plăcut) să ne găsească și în aceste mall-uri, beneficiind de un serviciu pe loc pentru cumpărăturile ocazionale pe care le aveau de făcut în preajma sărbătorilor. Este un mod bun de a ne promova și populariza produsele. Pe viitor, suntem interesați de a ne extinde la nivel național și cu aceste prezentări de produse, chiar dacă din 2008 acoperim întreaga țară prin curierat sau transporturi dedicate în cazul comenzilor mai mari”, ne-a explicat Anamaria Grigoriu, directorul Corporate Baskets.

Planurile de viitor ale companiei sunt, desigur, legate de eficientizarea comenzilor și a timpului de livrare. “Vom continua dezvoltarea ofertei noastre pe toate planurile, încercând să obținem prețuri mai bune pentru clienții noștri în urma volumelor mari comandate de la furnizori, precum și eficientizarea livrărilor în București și în țară. Acum pentru București putem livra chiar și în aceeași zi, iar pentru țară avem un termen minim de 24 de ore, termen care depinde în mare măsură de abilitatea curierilor de a livra în termenul stabilit pachetele respective. Pentru ca beneficiarul să primească un coș <proaspăt>, acestea nu sunt stocate și livrate, ci se confecționează pe loc, ambalându-se și livrându-se în aceeași zi. Efortul logistic este foarte mare, însă noi considerăm că beneficiarii noștri îl merită și sperăm să ne deosebim de concurență și prin acest mic detaliu strategic”, ne-a declarat Anamaria Grigoriu, directorul Corporate Baskets.