Cosmote România – despre cel mai dinamic segment al pieței de business
În ultimii ani, poate cel mai activ segment al pieței de business din România este cel al operatorilor de telefonie mobilă. Tehnologia și, mai presus de asta, noutățile care apar uneori de la o săptămână la alta fac ca piața să fie mereu dinamică pentru a reuși să fie mereu la nivelul cererilor clienților, atât dacă vorbim despre consumatorii business, cât și pentru segmentul rezidenţial.
Nevoile organizațiilor s-au diversificat și se schimbă constant, pe măsură ce mediul business evoluează. “Atât la birou, cât şi în timpul întâlnirilor sau al călătoriilor de afaceri, conexiunea permanentă poate fi un factor diferenţiator în termeni de performanţă a businessului. Ca urmare, am dezvoltat oferte convergente de comunicare fix-mobil, alături de Romtelecom, pentru a oferi instrumente rapide, sigure şi eficiente pentru companiile din România”, ne-au declarat reprezentanții Cosmote România.
Accesul la informație în orice moment și din orice loc poate fi de multe ori crucial pentru o companie, spun oficialii Cosmote, și tocmai de aceea, alături de dezvoltarea constantă a reţelei 3G, care acoperă în prezent peste 75,5% din populaţia României, şi de lansarea serviciilor 4G, compania şi-a îmbunătăţit în permanenţă portofoliul business, cel mai recent prin noile planuri tarifare individuale din cadrul portofoliului Cosmote Business XXS-XXL Plus, care oferă minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, trafic de date naţional şi aplicaţii mobile foarte utile incluse.
Segmentul business în creștere
“În T2 2013, Cosmote şi-a continuat creşterea bazei de clienţi business, capitalizând de pe urma ofertelor adaptate la nevoile clienţilor şi a sinergiilor cu Romtelecom. Astfel, în T2 2013, segmentul business a crescut cu 17,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania va continua să îşi consolideze poziţia pe segmentele broadband şi business”, ne-au explicat reprezentanții Cosmote România.
Care sunt cele mai solicitate aplicații sau servicii pe care le solicită în prezent oamenii de afaceri români? Mail for Exchange/E-Mail, aplicaţia Office, servicii
Cloud pentru stocare online, navigare pe internet sau protecţie antivirus. Desigur, pentru toate acestea smartphone-urile şi tabletele trebuie să suporte viteze de date cât mai mari, să aibă ecran generos şi rezoluţie mare, pentru a putea citi uşor e-mail-urile şi fişierele Office. În ceea ce priveşte alegerea unui smartphone, pe lângă dimensiunea de minim 4,3 inci, oamenii de afaceri acordă importanţă autonomiei bateriei, spun oficialii Cosmote.
Nevoile clienţilor au evoluat în ceea ce priveşte accesul la internetul mobil, iar odată cu lansarea noilor tehnologii creşte implicit şi consumul.
Pachete pentru fiecare
Dacă până acum câțiva ani, ofertele pentru pachete de date nu erau unele pe care să și le permită orice companie aflată la început de drum, acestea sunt acum personalizate, așadar clienții pot opta pentru un pachet care le răspunde nevoilor de comunicare cel mai bine și pentru care factura este cât mai mică, uneori chiar de doar câțiva euro. “Companiile mici şi mijlocii pot beneficia de oferte personalizate şi pot opta pentru unul dintre abonamentele din portofoliul Cosmote Business XXS – XXL Plus, în funcţie de nevoile de comunicare ale angajaţilor, cu smartphone-uri la preţuri speciale incluse, dar şi cu un control al costurilor mai bun pentru angajator. Cosmote Business XXS este cel mai mic abonament din portofoliul Cosmote Business. Cu 6 euro pe lună (fară TVA), companiile primesc convorbiri nelimitate în grup, 500 minute în reţea, 500 minute către numere din reţeua fixă Romtelecom, 60 minute naţionale şi internaţionale în zona 1, 500 SMS-uri în reţea, 10 SMS-uri naţionale şi 50 MB trafic de date naţional, toate incluse în planul tarifar”, spun cei de la Cosmote România.
Există, de asemenea, oferte pentru companii cu nevoi de comunicare extinse, precum Cosmote Business XXL Plus. “Pentru 65 euro pe lună (fără TVA), clienţii primesc convorbiri nelimitate în grup, minute nelimitate în reţea, minute nelimitate către destinaţii fixe Romtelecom, minute nelimitate naţionale şi internationale în zona 1, SMS-uri nelimitate în reţea, 200 SMS-uri naţionale, trafic de date nelimitat naţional, 200 de minute internaţionale în zona 2, 200 MB trafic de date în Roaming UE şi 200 de minute în Roaming UE, toate incluse în abonament”, ne-au explicat reprezentanții Cosmote România.
Nu doar pachetele de voce și date sunt prezente în oferta marilor operatori de telefonie mobilă. HD Voice, un serviciu lansat relativ recent, a început să fie pe lista alegerilor companiilor din țară. “Clienţii business sunt cu siguranţă mult mai exigenţi, prin urmare, o alegere precum HD Voice este firească; Cosmote România oferă o calitate audio cu o claritate de cristal şi o experienţă superioară de utilizare prin tehnologia HD Voice, care permite o diferenţiere crescută a conversaţiei de zgomotul de fundal, sporind acurateţea apelului. Clienţii pot experimenta acum o calitate sporită a apelurilor vocale, pe măsură ce HD Voice oferă o interacţiune la distanţă capabilă chiar să transmită emoţie, prin inducerea unui sentiment de proximitate între apelanţi”, ne-au declarat reprezentanții Cosmote România.
Accesul de la distanță la resursele companiei
“Cosmote a devenit un partener de încredere în ceea ce priveşte serviciul IP VPN, care permite accesul la resursele companiei chiar şi de la distanţă, utilizând o conexiune virtuală privată de date, prin intermediul unui terminal compatibil cu tehnologia 3G/EDGE/GPRS. Am înregistrat creşteri semnificative pe acest segment, prin intermediul unor servicii care oferă conexiune permanentă la resursele companiei şi transfer de date în timp real”, ne-au declarat reprezentanții Cosmote.
Scăderea costurilor operaționale a determinat din ce în ce mai multe firme din țară să implementeze sistemele M2M. “Soluţiile M2M bazate pe Cosmote IP VPN permit monitorizarea, comandarea şi controlul de la distanţă al echipamentelor fixe sau mobile, conducând la economii semnificative. Referitor la Internet Share, creşterea este foarte mare pe segmentul IMM-urilor. Acesta se adresează companiilor ai căror angajaţi deţin smartphone-uri, laptopuri sau tablete care necesită în permanenţă acces la Internet şi la resursele IT ale companiei. În combinaţie cu aplicaţii de tip Sales Force Automation, Mobile ERP, Mobile CRM, serviciul Cosmote Internet Share oferă o modalitate eficientă de comunicare”, ne-au explicat reprezentanții Cosmote România.
Prețul la roaming redus
De la 1 iulie, cei care călătoresc în străinătate beneficiază de tarife reduse cu până la 35,71% în statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European. “De asemenea, Cosmote România şi-a extins şi acoperirea serviciilor de roaming cu noi destinaţii, pe aeronave şi nave maritime. Tarifele roaming pentru apelurile iniţiate de clienţii Cosmote către orice ţară din Uniunea Europeană sau Spațiul Economic European au scăzut cu 17,24%, la 0,24 euro/ minut (fără TVA) şi cu 12,5% pentru apelurile primite în cadrul spaţiului UE şi SEE, până la 0,07 euro/ minut (fără TVA), conform reglementărilor Comisiei Europene. Mai mult, tarifele roaming pentru SMS-urile trimise către orice număr din UE şi SEE au scăzut cu 11,11%, la 0,08 euro/ SMS (fără TVA), în timp ce tariful de roaming pentru transfer de date a scăzut cu 35,71%, la 0,45 euro/ MB (fără TVA). Noile tarife se aplică pentru toţi clienţii Cosmote”, ne-au declarat oficialii companiei.
Brand vs. preț?
Oficialii Cosmote spun că există două categorii de clienţi: cei care au un ataşament faţă de brand (cum ar fi Apple sau Samsung) şi merg direct la tinţă, care nu sunt dispuşi la compromis din acest punct de vedere și cei aflaţi în căutarea celui mai avantajos raport calitate / preţ şi care apoi analizează brandul.
“Evident, odată ce contextul economic a devenit nefavorabil, şi segmentul clienţilor ataşaţi de brand s-a diminuat, prin urmare un număr semnificativ dintre clienţii noştri care achiziţionează tablete sunt din cea de-a doua categorie. De un mare succes se bucură tableta sub brand propriu – Cosmote My Tab, prin intermediul căreia continuăm să oferim românilor acces la tehnologia de ultimă oră, la preţuri avantajoase. În plus, am creat pachete speciale pentru tablete, care au adus în mod cert valoare adăugată în ceea ce priveşte eficienţa costurilor, precum şi accesul la tehnologia de ultimă generaţie. Pachetul care se bucură de cel mai mare succes este Connect S, care pentru un cost lunar de 12 euro oferă 5 GB trafic de date”, ne-au explicat reprezentanții Cosmote România.
Dai la schimb telefonul vechi pentru plantarea unui copac
Printre programele de responsabilitate socială dezvoltate de Cosmote România se numără şi “I love recycling”. “Pentru fiecare telefon mobil şi accesoriu colectat spre reciclare în magazinele Cosmote şi Germanos începând din 23 martie până în luna septembrie, compania va planta un copac şi îl va creşte în pădurea Cosmote”, ne-au declarat reprezentanții Cosmote România.
În 2012, au fost colectate 1.900 de device-uri, în magazinele companiei şi de la angajaţi, ceea ce a condus la plantarea a 1.900 de copaci şi a încă 5.000 din partea Cosmote, cu sprijinul a 200 de voluntari, angajaţi, bloggeri şi a membrilor ONG-urilor partenere. “Suntem încrezători că anul acesta vom colecta şi mai multe terminale şi vom continua plantarea şi în această toamnă”, spun oficialii companiei.