Creșterea bugetului alocat medicamentelor este necesară pentru a răspunde nevoilor reale de tratament ale pacienților, iar în acest context Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) salută preocuparea autorităților pentru îmbunătățirea finanțării sistemului de sănătate prin creșterea alocării bugetare pentru sănătate.
Conform celor două asociaţii, următorul pas este prioritizarea corectă a alocării sumei suplimentare.
Astfel, industria farmaceutică românească atrage atenția că bugetul actual nu răspunde nevoilor reale de tratament ale pacienților şi din acest motiv suplimentarea bugetului medicamentelor trebuie privită că o prioritate pentru pacienții români. Prin urmare este necesară alocarea a 175 milioane lei în plus la bugetul aprobat trimestrial, începând cu trimestrul patru al anului curent.
„Pentru sistemul de sănătate actual care se află în plin proces de reforma, orice bugetare suplimentară da posibilitatea de a oferi tratamentele necesare pacienților români. Apreciem eforturile autorităților care s-au concretizat prin creșterea bugetului Sănătății în urmă rectificării din luna iulie 2014. Dar, pentru că această creștere să aducă beneficii pacienților și să răspundă nevoilor reale de tratament ale acestora, solicităm autorităților alocarea a 175 milioane lei din sumă totală anunțată la rectificare și includerea acesteia în referință trimestrială. În felul acesta pacienții vor putea avea acces la tratamentele de care au nevoie”, a declarat Călin Gălăşeanu, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), a afirmat că suma din bugetul de stat alocat trimestrial pentru medicamente în acest an a fost la nivelul consumului real din trimestrul patru al anului 2011, diferența dintre acesta și consumul real de medicamente fiind suportată de către producătorii de medicamente prin taxa clawback.
“În acest context, considerăm prioritară creșterea bugetului de referință folosit în calculul taxei și modificarea formulei de calcul a taxei clawback, astfel încât să reflecte nevoile reale ale pacienților români. Doar așa pacienții români vor putea beneficia de tratamentele de care au nevoie, iar industria producătoare de medicamente nu va mai acoperi, prin taxa clawback, întreg deficitul de finanțare și va reveni treptat la posibilitatea de a face noi investiții”, a explicat Dragoș Damian.
Călin Gălăşeanu a mai precizat că starea de sănătate a populației și economia țării sunt direct afectate de nivelul de finanțare a sistemului de sănătate. Astfel, ţara noastră are nevoie de o populație sănătoasă și autoritățile ar trebui să depună eforturi pentru că, treptat, procentul din PIB alocat sănătății care acum este de 3,9% să ajungă la minimum 7%.