Slide

Stiri: Economie

Criza financiară a lăsat antreprenorii mult mai dependenți de finanțarea proprie

26.08.2016

Încă se mai resimt replicile cutremurului financiar din 2008, în condiţiile în care 98% dintre antreprenorii români se bazează pe fondurile proprii pentru a demara un business, conform unui raport lansat de Global Entrepreneurship Monitor.

„Criza financiară globală a lăsat antreprenorii mult mai dependenți de finanțarea proprie în timp ce noi surse de finanțare antreprenorială, cum ar fi prin crowdsourcing, câștigă în popularitate”, se arată într-un nou raport al Global Entrepreneurship Monitor (GEM) privind finanțările noilor afaceri.

Astfel, la nivel mondial, majoritatea oamenilor de afaceri(95%) se bazează pe fondurile proprii pentru crearea unui start-up. În ţara noastră, acest procent se ridică chiar până la 98% dintre antreprenori.

„Criza financiară recentă, cea mai gravă din ultimii 80 de ani, a avut un efect profund asupra vieții economice precum și a peisajului antreprenorial”, spun autorii Dr. Caroline Daniels, Mike Herrington și Penny Kew. Chiar dacă a scăzut costul mediu al începerii unui business, adaugă ei, accesul la finanțare rămâne una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă firmele din multe țări, în special întreprinderile mici și mijlocii.

Studiul mai arată că, la nivel global, 95% dintre antreprenorii folosesc fonduri cu caracter personal atunci când încep o afacere. Israel și Spania, cu 79%, raportează cel mai mic procent de antreprenori care folosesc banii lor proprii ca sursă de finanțare.

În același timp, proporția de investiții proprii variază foarte mult, de la un minim de 47%, în Burkina Faso și Senegal, la 98% în Indonezia. La nivel mondial, această proporție a crescut de asemenea, în medie : dacă în 2004 antreprenorii au furnizat 66% din capitalul afacerii, în 2015 ei contribuie cu până la 72%. Întreprinzătorii români contribuie cu banii personali pentru a acoperi în medie 66% din budgetul de demarare a afacerii.

„Acest lucru indică un sentiment mult mai puternic de autonomie, în climatul economic actual”, spune Herrington. El crede că utilizarea resurselor proprii, numite uneori „bootstrapping”, vine din necesitate, atunci când antreprenorii nu pot obține finanțare externă. „Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile antreprenor care se pot confrunta cu un tratament inegal din partea creditorilor tradiționali, atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare.”

Pe de altă parte, băncile rămân o sursă importantă de finanțare în toate regiunile – contribuțiile de finanțare ale acestora variază de la un sfert dintre antreprenorii din Africa, Asia și Oceania, până la o treime din întreprinzători în America de Nord. Fondurile guvernamentale joacă, de asemenea, un rol și sunt cele mai ridicate în America de Nord și Europa. În România, 26% din întreprinzători împrumută de la bănci și 27% beneficiază de fondurile guvernamentale.

Însă, în studiu se precizează că formele tradiționale de finanțare sunt tot mai mult suplimentate de surse noi : creditare peer-to-peer, crowdfunding, micro-finanțare și cooperative comunitare.