Pe data de 9 decembrie, BusinessMark a organizat conferinţa “CSR Overview. Tendinţe şi oportunităţi”. Aflată la cea de-a 3-a ediţie, evenimentul a dezbătut cele mai noi tendinţe din comunicare şi responsabilitate socială.
Invitaţii primei sesiuni de discuţii au fost: Dana Dobrescu, Communication Manager, Unilever South Central Europe, Oana Visalom-Donescu, BI HR Contingent Manager, Hewlett-Packard, Monica Jitariuc, Co-Managing Director, MSLGROUP The Practice, Oana Gorbanescu, Coordonator CSR şi Comunicare, EY România şi Andrei Cosuleanu, Director Executiv, “Let’s Do It, România”. Moderatorul sesiunii a fost Laura Dragomir, Communication expert, Co-Founder, Brainguys.
”Cred că în 2016 vom comunica lucrurile cu mai mult înţeles. Cred că va fi un an de cotitură pentru noi oamenii de comunicare. Asta nu neapărat pentru că se va comunica cu totul altfel, dar pentru că trebuie să părem credibili cu adevărat atât în interiorul organizaţiei cât şi în afara ei. Avem exemplul Volkswagen, unde comunicarea internă deficitară a produs situaţia pe care o ştim. În 2016 vom fi mult mai transparenţi, responsabili şi relevanţi. Suntem relevanţi dacă ne întoarcem mereu spre misiunea companiei. CSR migrează dinspre corporate înspre branduri, iar misiunea noastră este să ne întoarcem mereu către business. Boardul va fi astfel mult mai receptiv. CSR a devenit parte din filosofia de brand”, a declarat Dana Dobrescu, Communication Manager, Unilever South Central Europe.
Ea a mai explicat că criza economică a fost un factor care a generat comunicare cu mai mult sens, iar ONG-urile sunt cele care pun presiune pe comunicarea companiilor dar şi pe datele de business.
”Sfatul meu este să faceţi foarte mult PR. Dacă faceţi ceva bun trebuie să va lăudaţi pentru că dacă nu o faceţi voi nu o face nimeni. Pe lângă asta, puteţi inspira alţi oameni. Creativitatea este de asemenea un cuvânt important. Spun asta pentru că multe proiecte foarte bune sunt exprimate foarte puţin creativ şi este păcat”, a afirmat Monica Jitariuc.
De asemenea, în cadrul evenimentului, Oana Gorbanescu, Coordonator CSR şi Comunicare, EY România, a prezentat câteva concluzii al studiului „Tendinţe şi realităţi CSR în România”.
”Faţă de anii anteriori, 69% din companiile care la această ediţie au răspuns la chestionar sunt deja implicate în CSR. Procentul companiilor care definesc responsabilitatea socială corporativă ca şi etică în afaceri a crescut semnificativ la 17% în 2014 faţă de 6% în 2013. Mai mult, procentul celor care consideră că responsabilitatea socială înseamnă interacţiuni semnificative cu stakeholder-îi a crescut de la 1% în 2013 la 10% în 2014, iar în rândul celor care au ales răspunsul managementul responsabil al lanţului de furnizori procentul a crescut de la 1% în 2013 la 8% în 2014”, a explicat Oana Gorbanescu.
Oana Visalom-Donescu, BI HR Contingent Manager, Hewlett-Packard, a prezentat o parte dintre proiectele companiei din zona de CSR.
”Prin proiectul Garden of Life am făcut o grădina comunitară pentru o organizaţie suedeze unde sunt copii cu sindromul Down şi alte probleme de sănătate. Cifrele Stop Hunger Now sunt: 700 de ore de voluntariat, 300 de voluntari, 2 ore, peste 100.000 de pachete”, a declarat Oana Visalom-Donescu.
Cea de-a doua sesiune i-a avut că invitaţi pe Sabina Ştirb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager, Samsung, Maria Besnea, Stakeholders’ Engagement & Corporate Sponsorship Senior Officer, UniCredit Bank, Andreea Giovani, Manager Consultanţă Fiscală, PwC România, Remus Pakei, project-manager Sprijină.ro, Mike Costache, Philanthropreneur, Board of Directors Member, Blue Heron Foundation şi Robert Uzuna, Corporate Affairs Director, URSUS Breweries.
”Cred că undeva există câteva lucruri care nu sunt foarte clare între companii şi ONG-uri. Din exterior, bugetul de CSR este văzut că un buget de sponsorizare. În general, companiile au un plan şi o strategie pe termen lung şi nu îşi permit să investească pe foarte multe planuri. Bugetul de CSR nu este buget de sponsorizare. CSR-ul nu este un proces de endorsment al ONG-urilor. Nu oferim bani şi atât. Vrem continuitate şi vrem să muncim cot la cot cu voi pentru realizarea proiectelor”, a declarat Sabina Ştirb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager, Samsung.
În acelaşi timp, Andreea Giovani, Manager Consultanţă Fiscală, PwC România, a vorbit despre raportarea non-financiară, în contextul Directivei 2014/95/UE, care trebuie transpusă în legislaţiile naţionale până în decembrie 2016.
”Există obligativitatea raportării performanţei non financiare, iar Directiva trebuie transpusă în legislaţiile naţionale până în decembrie 2016. Publicarea primului lor raport va fi în 2018 (pentru anul financiar 2017). Companiile trebuie să elaboreze orientări în materie de raportare până la finele anului 2016”, a explicat Andreea Giovani.