Stiri: IT&C

Cum îți dai seama că un număr de telefon este portat în altă reţea?

04.11.2016

De fiecare dată când utilizatorii apelează un număr de telefon care și-a schimbat rețeaua prin portare și tariful apelului ar putea fi, din această cauză, mai mare decât cel la care se așteaptă, aceștia aud un semnal sonor distinctiv, chiar înainte de realizarea apelului.

Semnalul sonor îi permite apelantului să întrerupă apelul, să se informeze în ce reţea este portat numărul şi dacă tariful către acel număr este diferit faţă de cel pe care îl ştia.

Odată cu apariţia portabilităţii, identificarea reţelei în care funcţionează un număr nu mai este posibilă după formatul acestuia, astfel că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a impus această măsură operatorilor de telefonie fixă și mobilă, pentru a evita situaţiile în care utilizatorii ar putea plăti un tarif mai mare decât cel așteptat atunci când apelează un număr de telefon care a fost portat.

Serviciul de portabilitate a fost introdus de ANCOM în anul 2008, pentru a le permite utilizatorilor de telefonie fixă sau mobilă să își păstreze numărul de telefon la schimbarea operatorului. Până în prezent au fost portate în România peste 3,3 milioane de numere.

Portarea numărului de telefon se face numai la cererea utilizatorilor, care pot alege să porteze orice număr de telefon, dar numai într-o rețea de același tip (numărul mobil spre o altă rețea de telefonie mobilă, numărul fix către o altă rețea de telefonie fixă) și în interiorul aceluiași județ în cazul numerelor geografice. În cazul telefoniei mobile, este permisă și portarea de pe abonament pe cartelă preplătită și invers.