Cum reduci costurile de operare ale clădirilor?

29.06.2019

Sistemele de management al clădirilor ( Building Management System – BMS) sunt acele sisteme care permit proprietarilor de clădiri și chiriașilor să monitorizeze, să mențină și să gestioneze funcțiile mecanice, electrice și electromecanice din cadrul unei proprietăți.

Care sunt avantajele folosirii de sisteme BMS?

Avantajele oferite de aceste sisteme de management vizează sistemele de încălzire, de ventilație și aer condiționat, dar și pe cele de iluminat, securitate și siguranță. În plus, aceste sisteme de management permit reducerea consumului de energie, și prin urmare a costurilor asociate unei clădiri.

Provocările sistemelor clasice de management al clădirilor

Aceste sisteme BMS sunt oferite în prezent de companii precum Siemens, Johnson Controls și Honeywell și sunt adaptate clădirilor foarte mari. Pentru a implementa un astfel de sistem este necesar să fie instalați senzori, un software specific, dar și rețele de comunicații și baze de date. Datele colectate sunt apoi analizate și interpretate. Această analiză și interpretare este realizată periodic, ca urmare a faptului că o clădire evoluează odată cu ocupanții săi și poate fi eficientă doar atunci când se adaptează noilor condiții.

Care sunt dezavantajele soluțiilor de BMS clasice?

Soluțiile de BMS clasice presupun costuri foarte mari care rezultă din instalare, programare și întreținerea specializată. În prezent, acest tip de sisteme se folosesc doar pentru clădirile foarte mari, pentru care investiția poate fi recuperată rapid. Prin urmare, sistemul BMS, în cazul în care este instalat, este folosit pentru a controla sistemul HVAC, în clădiri de peste 15.000 de metri pătrați și poate pentru contorizarea energiei electrice.

BMS asociat IoT, o nouă generație promițătoare

Asocierea dintre sistemele BMS și internetul lucrurilor, a controlorilor cu web server încorporat, capabil să integreze protocoale multiple de comunicații dar și aplicațiilor bazate pe inteligență artificială, permit reducerea costurilor și va face ca aceste soluții să devină mult mai accesibile.

“Intel declară că o abordare bazată pe IoT, folosind senzori wireless și controllere cu multiple moduri de comunicare, poate reduce costurile de implementare cu până la 30% în comparație cu un BMS tradițional, care acum câțiva ani, costa minim o sută de mii de euro”, precizează Lucian Anghel, Fondator și CEO, Timepal Romania și Facilities Management Services

Un viitor durabil pentru clădirile de toate dimensiunile

Sistemul clasic de gestionare a clădirilor va pierde teren pe măsură ce prețul echipamentelor clasice BMS va continua să scadă.

“Până în 2020, costurile componentelor vor ajunge până la punctul în care conectivitatea va deveni o caracteristică standard. Astfel se deschide posibilitatea conectării la orice echipament, de la foarte simplu la foarte complex, pentru a oferi controlul la distanță, monitorizarea,alarmarea și adaptarea automată, în funcție de utilizator”, declară în încheiere, Lucian Anghel, Fondator și CEO, Timepal Romania și Facilities Management Services.

Citește și Ce cred românii despre 5G și Internet of Things?

Citiți și despre: