Companiile ar trebui să aibă o abordare preventivă şi vigilentă în pregătirea pentru eventuale controale fiscale, în condiţiile în care experienţa ultimelor şase luni arată anumite noi tendinţe în derularea acestora, de care companiile trebuie să ţină cont pentru a evita amenzi, penalităţi, dar şi repercusiuni mai serioase.
Potrivit EY România, organele fiscale se concentrează cu predilecţie pe două direcţii. În primul este vorba de aspectele legate de servicii, dobânzi şi redevenţe în tranzacţiile intra-grup şi, în al doilea rând, de deductibilitatea cheltuielilor cu servicii, deci implicit şi deductibilitatea TVA.
În luna decembrie a anului2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) inaugura în urma unui proces de reorganizare Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, iar un an mai târzium ANAF anunţa bilanţul noi structuri: peste 26.000 de controale. Astfel, în perioada decembrie 2013-decembrie 2014, în urma investigaţiilor şi verificărilor, stabilit prejudicii, amenzi şi confiscări în valoare totală de 1,7 miliarde de euro .
„ANAF şi-a trasat recent ca obiectiv optimizarea inspecţiilor fiscale, astfel încât timpul de derulare şi numărul lor să scadă. În acest sens, instituţia planifică trecerea de algoritmul manual de selecţie a contribuabililor vizaţi pentru inspecţie, utilizat în prezent, la un algoritm informatizat. De asemenea, inspectorii se concentrează tot mai mult pe analiza substanţei economice a tranzacţiilor, dar şi pe tranzacţiile cu contribuabili inactivi”, a afirmat Alex Milcev, Partener şi Lider al departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România.
Conform acestuia, o altă tendinţă din ce în ce mai evidentă este uşurinţa cu care inspecţiile fiscale pot‚ în ultimul timp, transforma o speță fiscală într-o speţă penală, cu implicarea rapidă a procuraturii, sau chiar a DNA, în cazul unor acuzaţii mai grave..
.Prin urmare, suspiciunile de evaziune fiscală se conturează mult mai rapid şi reprezintă o pârghie pe care organele fiscale o folosesc pentru a pune presiune suplimentară pe companii.
„De aceea, recomandăm tuturor companiilor să fie vigilente, să aibă o abordare preventivă continuă la nivelul oricărui aspect fiscal şi să se pregătească cu atenţie pentru eventuale inspecții fiscale”, a încheiat Alex Milcev.