Slide

FMCG

CUMPANA

Cumpăna, 25 de ani de activitate în domeniul watercooler

01.11.2018

Furnizor al Casei Regale a României, compania își continuă evoluția. În ultimii ani, CUMPĂNA, care în anul 2017 a primit brevetul de Furnizor al Casei Regale a României pentru Apa Cumpăna, a avut o evoluție extrem de favorabilă, continuând procesul de expansiune teritorială cu încă 3 filiale la nivel național în Târgu Mureș, Suceava și Arad.

Referindu-se la brevetul de Furnizor al Casei Regale a României pentru Apa Cumpăna, Directorul General al societății, Claudia Suciu, ne-a declarat: “Această distincție ne onorează, deoarece pentru noi reprezintă o recunoaștere a calității produselor și serviciilor Cumpăna.

În acest an, mai exact în luna iunie, compania a împlinit 25 de ani de activitate în domeniul watercooler, iar acest jubileu a  reprezentat un moment de referință care evidențiază că prin dedicarea și perseverența angajaților, prin parteneriatele dezvoltate cu consumatorii, precum și prin asigurarea unor servicii și produse de calitate, se poate crea un brand românesc de succes și longeviv.

Tot în 2018 CUMPĂNA a primit din partea Institutului de Testare a Calității și Gustului din Bruxelles (International Taste & Quality Institute), distincția 2 Stars Award pentru Apa Cumpăna, fiind astfel clasată drept un produs remarcabil conform standardelor Institutului. Această evaluare este una dintre cele mai prestigioase din lume și este realizată de către somelieri, precum și de maeștri bucătari premiați la nivel internațional pentru expertiza lor în domeniul culinar. În luna octombrie a acestui an este programată Conferința Watercooler Europe 2018 ce va avea loc în Dublin, conferință în cadrul căreia reprezentanții companiei vor discuta despre industria watercooler și importanța educării sociale a populației din România în a consuma apa din surse sigure pentru un stil de viață sănătos.

Portofoliul de produse și servicii

Obiectul principal de activitate al companiei este reprezentat de livrarea apei de izvor în regim watercooler (dozator), dar, în același timp, începând cu 2015 s-a înființat Cumpăna Coffee Division, divizie specializată în oferirea de produse și servicii specifice industriei cafelei. În ultimii 2 ani s-a dezvoltat cu precădere portofoliul de cafea pentru Cumpăna Coffee Division, iar în prezent societatea deține în portofoliu branduri precum illy, Lavazza, Vergnano, atât pentru segmentul de cafea boabe și măcinată, cât și pentru segmentul cafea capsule, cumulând peste 30-40 de sortimente de cafea pentru a răspunde cerințelor și preferințelor oricărui tip de consumator.

Din punctul de vedere al companiei, dezvoltarea portofoliului de servicii și produse s-a realizat natural, pornind de la necesitățile consumatorilor. Datorită stilului de viață alert pe care îl avem cu toții, atât în ceea ce privește activitățile profesionale (întâlniri, proiecte, deadline-uri, multitasking), cât și cele domestice, suntem obligați să ne organizăm bine timpul și de cele mai multe ori lipsa timpului este cea care determină nevoia de un serviciu sau produs.

Serviciul de livrare al apei în sistem water cooler

Comparând percepția consumatorilor români retrospectiv, putem afirma că aceasta s-a schimbat foarte mult în 25 de ani. Dacă inițial acest serviciu – livrarea apei plate de izvor în regim watercooler – era perceput drept un serviciu accesibil financiar doar companiilor, astăzi îl putem considera normalitate, deoarece din ce în ce mai mulți consumatori casnici dețin un watercooler în locuință sau la birou.

„Ne bucură că din ce în ce mai mulți români au devenit preocupați de a avea un stil de viață sănătos și înțeleg că a consuma apa din surse sigure este extrem de important. Din păcate, observăm în cadrul populației tendința de a nu se hidrata corect, oamenii uitând efectiv să bea apă din cauza activităților de la job sau de acasă, iar acest lucru (lipsa unei hidratări corecte) poate în timp să le influențeze în mod negativ stilul de viață. De aceea considerăm că deși percepția asupra acestui serviciu este una pozitivă, mai este nevoie pentru noi, ca societate, să punem mai mult accentul pe produse și servicii într-un mod corect atât în ceea ce privește consumul, cât și în ceea ce privește așteptările pe care le avem din partea furnizorilor de produse și servicii”, a continuat Claudia Suciu.

Hidratarea corespunzătoare, esențială pentru menținerea sănătății

Lipsa unei hidratări corecte pe termen lung poate determina lipsa energiei și vitalității, un tonus scăzut și poate afecta în mod negativ activitatea sistemului digestiv. Cea mai mare provocare pentru CUMPĂNA este reprezentată de faptul că numeroși români nu acordă o importanță pe măsură hidratării constante, hidratării corecte. De cele mai multe ori, în mediul profesional se observă faptul că angajatul „uită să bea apă”, pentru că se concentrează pe diverse taskuri. Cum mare parte din zi ne-o petrecem la locul de muncă, fără să ne dăm seama ne facem un deserviciu singuri, repetând în mod inconștient și acasă, în familie, același timp de comportament prin care nu acordăm importanță hidratării, oferind astfel un model nesănătos celor mici.

”Suntem 70% apă – prin natura activităților sau taskurilor pe care le avem  zilnic, trebuie să ne hidratăm în conformitate cu efortul depus”, este de părere Claudia Suciu, Director General Cumpăna

Cumpăna susține ideea unui stil de viață sănătos prin practicarea de activități sportive și a unui stil alimentar echilibrat. Orientarea spre activitățile sportive și către efectele benefice obținute prin sport au contribuit la susținerea a numeroase activități de acest tip prin parteneriatele pe care le-au stabilit cu Federația Română de Tir cu Arcul, Federația Română de Gimnastică Ritmică, cluburi de judo și dans sportiv pentru copii, Maratonul Casei Regale ce se desfășoară anual, ONG-uri, precum și cu societăți ce organizează evenimente cu tematică sportivă sau pentru o viață sănătoasă.

Pentru angajații companiei, CUMPĂNA organizează team buildinguri sportive indoor sau outdoor, participă la Corporate Games, „jocurile olimpice pentru companii”, tocmai în ideea cultivării unei vieți sănătoase, deoarece o viață sănătoasă înseamnă energie, creativitate, vitalitate, elemente necesare atât în viața profesională, cât și în cea de familie.

Industria watercooler și resursa umană

În prezent, compania are aproximativ 500 de angajați la nivel național. Asemeni tuturor industriilor, și cea watercooler se confruntă cu o lipsă semnificativă de personal calificat și nu numai. “Lipsa angajamentului sau a seriozității din partea unor potențiali angajați îi determină pe angajatori să se confrunte, în anumite momente, cu un spor negativ al personalului, iar în domeniul furnizării de produse și servicii, lipsa de personal constituie o problemă majoră, deoarece poate împiedica furnizorul în a-și respecta promisiunea față de parteneri în ceea ce privește asigurarea de produse și servicii”, a continuat Directorul General Cumpăna.

Cei 25 de ani de expertiză în industria watercooler au însemnat tot atâția ani dedicați dezvoltării unui sistem de valori, în care compania crede și pe care îl aplică în continuare, valori ce includ noțiuni ca respect, implicare, corectitudine, responsabilitate față de oameni și mediu.

Responsabilitatea față de mediu marca CUMPĂNA

CUMPĂNA crede în importanța protejării naturii și reducerea poluării cât mai mult posibil, atât pentru prezent, cât și pentru generațiile viitoare. Cel mai cunoscut produs al companiei, Apa Cumpăna, este un produs natural și prin natura sa se conștientizează faptul că orice intervenție cu impact negativ asupra mediului poate altera calitatea produselor naturale.

De aceea, la nivel intern, se promovează un consum de bunuri echilibrat, deoarece majoritatea bunurilor de consum provin din surse epuizabile sau producerea lor determină creșterea nivelului de poluare. Pentru a nu polua, se încearcă reciclarea unui volum cât mai mare de bunuri și reducerea pierderilor în producția de apă prin uzitarea unei linii de îmbuteliere performantă.

Deoarece plasticul, materia primă cel mai frecvent întâlnită în producerea de bunuri, are și efecte negative asupra mediului, de câțiva ani CUMPĂNA a redus într-o proporție apreciabilă cantitatea de plastic utilizată în producerea de bunuri sau accesorii: paharele din hârtie 100% reciclabile, bidoanele din tritan, șervețelele tehnice special create pentru igienizarea watercoolerelor și a altor bunuri în vederea reducerii cantității de substanțe chimice (de curățare) utilizate de consumatori sunt doar câteva dintre exemplele actuale.

Investiții recente și previziuni viitoare

Cele mai recente investiții realizate sunt îndreptate către Cumpăna Coffee Division prin extinderea portofoliului de produse (sortimente de cafea și espressoare) prin parteneriatul încheiat cu Coca‑Cola HBC România, distribuitorul oficial Lavazza în România. Alte investiții majore au fost reprezentate de extinderea teritorială cu încă 3 puncte de lucru și de proiectul de realizare a unui nou punct de îmbuteliere, al 3 lea după cel din București și Pria, proiect în plină desfășurare. Reînnoirea parcului auto propriu, precum și mărirea parcului de watercoolere prin noi achiziții constituie cele mai recente investiții ale companiei.

Raportându-se la evoluția socio-economică din țară, dar și la investițiile realizate de companie în 2017, reprezentanții companiei sunt mulțumiți de rezultatele financiare atinse și estimează ca 2018 va păstra aceeași notă pozitivă: „Pentru noi, 2018 este un an dedicat consolidării businessului, concomitent cu stabilitatea și eficientizarea structurilor deja existente”, a declarat, în încheiere, Claudia Suciu, Director General Cumpăna.