Slide

Stiri: Logistică

Curse Aeroportul International Constanta

Wizz Air lansează o nouă cursă din Bucureşti

06.10.2021

Curse Wizz Air Bucureşti – Aqaba. Compania aeriană a anunţat introducerea unei noi rute din România către Aqaba, Iordania. Românii pot călători de acum de la Bucureşti către Aqaba de două ori pe săptămână, în fiecare miercuri şi sâmbătă. Primul zbor va decola de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă în data de 15 decembrie 2021.

Curse Wizz Air Bucureşti – Aqaba. Bilete

Biletele sunt deja disponibile online pe site şi prin aplicaţia de mobil, la preţuri pornind de la 49 lei.  Tariful este pentru un singur segment, inclusiv taxa de administrare. Include un bagaj de mână, iar trollerul şi orice bagaj adiţional de cală sunt tarifate adiţional.

Preţul se aplică doar rezervărilor efectuate pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei WIZZ pentru mobil. Numărul de locuri la tarifele indicate este limitat, precizează compania.

Noua rută vine în completarea zborurilor deja operate de pe aeroporturile din România către destinaţii din Orientul Mijlociu, populare pentru vacanţe pe parcursul întregului an. Singurul oraş cu ieşire la mare din Iordania, Aqaba este un centru urban cu o cultură, istorie şi arhitectură încântătoare, datând din Antichitate. Gazda multor atracţii, Aqaba a devenit unul dintre punctele de interes turistic ale ţării.

Ce spune conducerea Wizz Air?

„Urmărim în permanenţă să ne extindem reţeaua de rute operate de pe aeroporturile din România către destinaţii diversificate din întreaga Europă şi nu numai. Astfel, suntem încântaţi să anunţăm extinderea reţelei noastre cu o nouă rută operată între Bucureşti şi Aqaba, Iordania. Prin fiecare nouă rută, oferim românilor mai multe destinaţii la tarife ultra-reduse. Aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm primii pasageri ce vor călători spre Aqaba”, spune Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

Citeşte şi Zboruri Grecia 2021. Ce curse noi lansează Wizz Air?