Warning: DOMDocument::loadHTML(): htmlParseEntityRef: no name in Entity, line: 31 in /home/jurnalul/public_html/www/wp-content/themes/jurnalul/functions.php on line 2898
Serviciile oferite de companie au depășit granițele țării, ajungând până în Coasta de Fildeș. Ca răspuns la cererea tot mai mare din piață pentru aparate distribuitoare de sucuri carbonatate și înghețată, pe 15 noiembrie 1993 a luat naștere compania DAAS Impex, companie ce avea ca activitate inițială distribuția pentru un important importator din România pentru județele Prahova, Iași și Craiova. Ulterior, începând cu 2014, societatea își schimbă numele, devenind astfel DAAS International Group.
În anul 1995, DAAS semnează primul contract de furnizare de echipamente de bucătărie, la fostul Daewoo Craiova, actualmente Ford. Începând cu anul 2000, evoluția companiei este una evidentă, aceasta semnând contracte și devenind partener al unor companii importante pe piața din România. Astfel, în anul respectiv, DAAS devine partener al Petrom și Lukoil printr-un contract de furnizare de echipamente și mobilier.
Anul 2003 a fost unul foarte important pentru DAAS, fiind momentul în care compania a devenit importator direct de echipamente. Totodată, firma a înființat propriul departament service și a deschis birouri la București, Constanța și Craiova.
În 2004 se semnează primul contract cu o valoare mai mare de 1 mil. euro, pentru rețeaua Interex; în 2005 – contractul cu Metro Group pentru rețeaua Real; în 2008 se atinge cifra de afaceri de 20 mil. euro și se semnează contractul pentru echiparea Radisson Blu Hotel; în 2011 DAAS devine lider de piață pentru proiecte integrate de frig comercial și atinge cota de piață de 34%; în 2012 se deschid birouri în Republica Moldova și Ucraina.
„În anul 2014 firma își schimbă numele în DAAS International Group și începe operațiunile în Africa de Vest și Germania. Se înființează departamentul de Design Arhitectură și Proiectare”, adaugă Daniel Mocanu, director general DAAS International Group.
Servicii complete pentru activități variate
În prezent, principalele domenii de activitate ale companiei DAAS sunt frig comercial și industrial, HORECA, shop fitting și panificație, oferind servicii precum engineering, achiziții, design arhitectură și proiectare, service și întreținere, management de proiect, piese de schimb.
„În ultima perioadă, avem o cerere crescută pe partea de concepte, propuneri de design etc., pe care le livrăm prin departamentul nostru Design Arhitectură și Proiectare”, declară Daniel Mocanu.
În domeniul frigului, categorie în care compania este lider de piață, DAAS execută proiecte „la cheie” de refrigerare pentru supermarketuri și hipermarketuri, acestea cuprinzând de la activitatea de proiectare până la echipamente și servicii de întreținere.
În cazul HORECA, compania implementează soluții complete pentru toate tipurile de afaceri, incluzând servicii de consultanță, proiectare, import și livrare de echipamente, montaj, punere în funcțiune, mentenanță, service și instruirea personalului clientului.
În ceea ce privește Shop Fitting, în colaborare cu clientul, compania transformă ideile în spații de retail personalizate și unitare, îmbinând mobilierul cu echipamentele necesare.
DAAS distribuie, de asemenea, o gamă largă de cuptoare de copt pâine, prăjituri și produse de patiserie, clienții companiei fiind atât brutari profesioniști, cât și grupuri de distribuție și retail.
„În ultima perioadă, cele mai importante proiecte au vizat continuarea relațiilor de parteneriat cu clienții noștri cei mai importanți, cum ar fi Auchan (remodelări magazine), Mega Image, Profi, Carrefour. În paralel continuă, în ritm accelerat, dezvoltarea prezenței externe prin creșterea numărului de montaje instalații frigorifice în Germania și prin vânzarea de proiecte în Africa”, susține directorul general DAAS International Group.
Instruirea angajaților – o linie strategică importantă
Cu un portofoliu atât de variat, DAAS are nevoie de o echipă de profesioniști. De aceea compania investește permanent în oameni, cei 200 de angajați beneficiind de instruire atât pe ceea ce înseamnă partea de produs, cât și pentru dezvoltatea abilităților de comunicare, vânzare, negociere. Această activitate este una dintre liniile strategice ale companiei și se desfășoară pe specializări, personalul fiind împărțit în zona comercială – vânzare, marketing – tehnică – ingineri de service, monitori, echipe de montaj – precum și departamentele de logistică, financiar, administrativ, IT.
Pe lângă grija și atenția acordată angajaților, DAAS este constant preocupată de societatea în care activează. Astfel, unul dintre proiectele derulate de companie a fost campania „Sănătos – Gustos”, realizată împreună cu Horia Vârlan, campanie al cărei scop era educarea liceenilor pentru adoptarea unei alimentații sănătoase.
„Unul din proiectele CSR derulate în timp a fost campania ‚Sănătos-Gustos’, adresată în special copiilor din licee, prin care, cu ajutorului lui Horia Vârlan, am încercat să derulăm un program de educare în ceea ce privește alimentația sănătoasă”, declară Daniel Mocanu, director general DAAS International Group.
Principalele atuuri care au contribuit la dezvoltarea și succesul înregistrat de DAAS sunt calitatea, flexibilitatea și respectarea termenelor, conform declarației directorului general al companiei: „Considerăm că principalele atuuri au fost calitatea lucrărilor executate, respectarea termenelor și capacitatea DAAS de a se integra și de a răspunde la standardele cerute de client”.
O dovadă care confirmă succesul companiei pe piață este și Trofeul „10 ani de Excelență în Afaceri”, obținut de companie în cadrul Galei Topul Firmelor Prahovene pentru clasarea în top timp de 10 ani consecutiv.
Creșterea prezenței externe
„În ultimii doi ani am investit în mutarea sediului din București într-un spațiu de clasa A, la noile standarde DAAS International Group, în mutarea sediului central din Ploiești într-un spațiu nou, tot de clasa A, și a depozitului central într-un spațiu mai mare”, susține Daniel Mocanu, directorul general DAAS International Group.
Astfel, la momentul actual, compania își desfășoară activitatea din birouri de sales & service deținute atât în București, Ploiești, Cluj, Sibiu, Iași, Brăila, Oradea, cât și la Chișinău, Cernăuți și Abidjan – Coasta de Fildeș.
De asemenea, DAAS a investit în dezvoltarea și implementarea unui sistem ERP prin care a integrat unitar toată activitatea companiei, dar și în creșterea operațiunilor externe, în special în Germania și Africa.
Deși cifra de afaceri înregistrată în anul 2016 a fost de 25 de milioane de euro, aceasta nu s-a ridicat la nivelul așteptat. Însă, pentru anul 2017, estimările DAAS sunt de creștere, cifra de afaceri preconizată apropiindu-se de pragul de 30 de milioane de euro.