Productie Dacia

Dacia își reia producția. Anunțul făcut de companie

21.04.2020

Producție Dacia. Compania a anunțat că și-a reluat parțial producţia începând de astăzi, 21 aprilie, pe bază de voluntariat. Urmează ca din data de 4 mai, producătorul auto să demareze activităţile ambelor uzine, Uzina Mecanică şi Şasiuri şi Uzina Vehicule.

Producție Dacia. Măsuri sanitare

„În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru; Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi”, a anunțat Dacia, într-un comunicat de presă

După aceea, din data de 4 mai, vor fi demarate activităţile ambelor uzine.

Producție Dacia. Protejarea angajaților

Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite şi aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru.

Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros.

Informarea angajaților

De asemenea, angajaţii Dacia vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor.

Încă de la debutul crizei pandemice, generată de coronavirus, Groupe Renault România s-a asigurat că ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.

Citește și Locuri de muncă remote, la Angajatori de TOP București

 

 

Citiți și despre: