Slide

Telecomunicatii

DATACOR, integrator de soluții complete de infrastructuri de comunicație, securitate și electrice

01.11.2020

Strategia pe termen lung vizează consolidarea distribuției naționale, atacarea de noi verticale, precum și intrarea pe piața europeană. DATACOR reprezintă o companie 100% românească, un adevărat integrator de soluții inovatoare de comunicații, securitate și electrice, care operează pe segmentele office, retail și industrial, încă din anul 2002. Anul acesta, DATACOR sărbătorește 18 ani de activitate, timp în care a devenit unul dintre principalii furnizori de soluții de infrastructuri de comunicații și securitate din țară. Compania a ajuns, în prezent, la o cifră de afaceri de 8,8 milioane de euro, la o echipă de 86 de angajați și o prezență în nu mai puțin de 5 orașe ale țării.

Deși în anul 2011 compania a trecut printr-un moment dificil, caracterizat de lipsa de proiecte, generată de criza economică din acea perioadă, a reușit totuși să își regândească modelul de business și să analizeze mai bine direcțiile de acțiune. Astfel, s-a decis lărgirea portofoliului de produse și servicii, DATACOR devenind ulterior un integrator de soluții complete de infrastructuri de comunicații, securitate și electrice.

DATACOR este un integrator de soluții complete de infrastructuri de comunicație, securitate și electrice, cu o experiență de 18 ani pe piața de profil

Un alt moment important din evoluția companiei marchează decizia de a-și diversifica activitatea și spre producție. În 2019, DATACOR a semnat contractul de finanțare prin fonduri europene pentru noua capacitate de producție, iar în 2020 s-a finalizat construcția fabricii, urmând ca anul viitor compania să lanseze propria gamă de produse.

„Credem în dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung atât cu furnizorii, cât și cu clienții noștri. Suntem mândri să avem ca parteneri companii consacrate la nivel mondial, cum ar fi Corning Optical Communications, Vertiv sau Honeywell. De-a lungul timpului am fost implicați în proiecte provocatoare de care suntem mândri, pentru clienți importanți cum ar fi Continental, Dedeman, Amazon, Daimler sau Intel”, ne-a declarat Dl. Bogdan Bilegan, co-fondatorul și CEO-ul Datacor.

Strategia DATACOR pe termen lung

În prezent, acoperirea teritorială a companiei este una optimă, lucru care permite abordarea unor proiecte variate, în orice zonă a țării. DATACOR deține birouri și depozite la București, Cluj și Bistrița, dar și puncte de prezență la Iași și Timișoara.

Anul 2020 s-a dovedit a fi unul atipic, cu multe provocări, din cauza situației globale generate de epidemia COVID-19. Astfel, a fost necesară implementarea unor strategii diferite, adaptate situației, s-a revizuit bugetul de venituri pentru acest an, obiectivele setate fiind o creștere ușoară a cifrei de afaceri față de 2019.

Anul acesta, DATACOR s-a orientat și spre proiectele interne, unul dintre ele fiind procesul de rebranding cu ocazia aniversării de 18 ani de activitate a companiei

Una dintre țintele stabilite pentru următorii ani este dobândirea unui renume pe piața europeană în calitate de producător de soluții de conectivitate fibră optică de înaltă calitate. Deși 2019 a fost un an foarte bun, în care s-a înregistrat o cifră de afaceri de 8,8 milioane de Euro, pentru 2020 reprezentanții companiei preconizează o ușoară creștere, chiar și în contextul economic actual.

Astfel, pentru anul următor DATACOR și-a setat două obiective majore: creșterea cifrei de afaceri cu minim 15% față de 2020 și lansarea cu succes pe piața europeană a liniei de conectică fibră optică, produsă la Bistrița.

Investiții de 1,2 milioane de euro

DATACOR a finalizat recent investiția de 1,2 milioane de euro în capacitatea de producție și sediul nou din Parcul Industrial Bistrița Sud. Investiția a fost realizată prin accesarea fondurilor europene, prin programul POR 2.1.

„Suntem hotărâți să continuăm dezvoltarea, așa că, în urma unei investiții bugetate de 700.000 Euro, am demarat construcția unui centru logistic regional, care ne va ajuta să fim mai agili în livrări și să optimizăm procesul logistic. De asemenea, în noua clădire vom extinde birourile companiei, unde vom reloca centrele de suport”, detaliază Dl. Bilegan.

Totodată, DATACOR va investi în lansarea producției și promovarea produselor pe piața europeană, precum și în dezvoltarea resurselor umane, digitalizarea companiei și în automatizarea proceselor de business.

DATACOR va investi în lansarea producției și promovarea produselor pe piața europeană, precum și în dezvoltarea resurselor umane, digitalizarea companiei și în automatizarea proceselor de business

În noua locație, compania va produce conectică de fibră optică, mai exact cabluri de fibră optică preconectorizate, cu aplicații în FTTH, datacentere, rețele telecom etc. Procesul de producție este preconizat a începe în luna ianuarie a anului 2021, în prezent fiind în desfășurare procesul de selecție a personalului necesar și cel de punere în funcțiune a echipamentelor de pe linia de producție. În momentul de față, DATACOR are o echipă de 86 de angajați, dar se află în proces continuu de extindere a echipei.

Activând într-un domeniu tehnic, se pune evident un accent crescut pe pregătirea profesională a personalului, astfel încât fiecare membru al echipei să devină un profesionist extrem de bine pregătit în acest domeniu, prin traininguri atât la nivel local, cât și internațional.

Implementarea Sistemului de management de mediu – ISO 14001

Protejarea mediului înconjurător reprezintă una dintre prioritățile DATACOR și acest lucru se reflectă și în felul în care își desfășoară activitatea. Unul dintre obiectivele companiei pentru 2021 este implementarea Sistemului de management de mediu – ISO 14001. De asemenea, la noul sediu din Parcul Industrial Bistrița Sud, a fost instalat un sistem de panouri fotovoltaice, menit să crească eficiența energetică a spațiului și să contribuie la reducerea amprentei de carbon.

Începând cu 2021, DATACOR are un plan mult mai ambițios, atât în ceea ce privește responsabilitatea socială, cât și protecția mediului. În ceea ce privește implicarea DATACOR în proiecte de responsabilitate socială, direcțiile care vor fi susținute sunt dezvoltarea sustenabilă, învățământul și sportul.

Protejarea mediului înconjurător reprezintă una dintre prioritățile DATACOR și acest lucru se reflectă și în felul în care își desfășoară activitatea

„Avem în plan să participăm la o serie de proiecte remarcabile dezvoltate de ONG-uri care împart cu noi același set de valori. Vom face cunoscute proiectele în care ne vom implica și, pe această cale, încurajăm antreprenorii să ne ia exemplul și să contribuie la proiecte similare. E un mod plăcut de a mulțumi societății din care facem parte”, a declarat Co-fondatorul și CEO-ul companiei DATACOR.

Strategia DATACOR pe următorii 5 ani  

Protecția mediului devine o prioritate mondială, iar dezvoltarea companiei se dorește a fi realizată într-un mod cât mai sustenabil cu putință, astfel încât strategia DATACOR include un plan pe 5 ani de reducere a emisiilor de carbon generate de activitatea de producție. În acest sens, compania va continua investițiile în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, să își înnoiască parcul auto, dar să se implice și în proiecte de împăduriri împreună cu ONG-uri locale. Obiectivul acestui plan este ca în 5 ani DATACOR să atingă nivelul de zero emisii de carbon.

Astfel, DATACOR își continuă strategia pe termen lung ce vizează consolidarea distribuției naționale, atacarea de noi verticale, precum și intrarea pe piața europeană.