În condiţiile unei pieţe competitive condusă de dezvoltare tehnologică rapidă, companiile vor să formeze lideri, axându-se pe inovație și diminuarea riscurilor. Astfel, Nevoia liderilor transformaționali – cei care pun accent pe emoţiile, valorile, stima de sine, obiectivele şi nevoile celor pe care îi educă – este surprinsă foarte bine de către cei de la Mastercard care își propun ca liderii pe care îi cresc “să fie diferiți și mai eficienți decât liderii de ieri”.
Conform acestora, unele dintre programele care vizează dezvoltarea potențialului unei companii, implică, printre altele: programe de training pentru formarea liderilor seniori, la nivel executiv, angajarea profesioniștilor din alte zone decât cele de profil și nu în ultimul rând, programe de training care să pună în valoare cât mai bine talentele din organizație.
În acest context, David Deacon, Chief Talent Officer Mastercard, responsabil de selectarea și dezvoltarea talentului în companie, va dezbate subiectele menționate mai sus în cadrul HR Summit Cluj.
Având experiența unor culturi diverse, acesta va susține prezentări despre importanța managerilor în companii. În plus, în 2017 David Deacon, lansează prima carte pe această temă: „The Self Determined Manager”.
Lista speakerilor HR Summit Cluj continuă cu reprezentantul Societe Generale European Business Services, Directorul de resurse umane, Daniela Vercellino. Ea a ocupat în trecut poziţia de Recruitment Manager și Manager HR România, Polonia și Moldova la Stefanini EMEA. De asemenea, aceasta a activat ca Senior Consultant la TARGET Executive Search iar cunoștințele și experiența ei au fost puse de asemenea în beneficiul sistemului educational, în cadrul Școlii Naționale de Științe Politice. Daniela Vercellino va analiza împreună cu participanții un studiu de caz despre Management Academy din cadrul SG EBS.S.
De asemenea, Mădălina Bălan, Managing Partner HART Consulting, specialist din zona de training și consultanța în Resurse Umane, cu experiență de peste 10 ani în domeniu, va lua parte la HR Summit Cluj. Tematica abordată de ea în cadrul evenimentului face referire la greșelile pe care companiile le fac în cadrul procesului de Talent Management.
HR Summit Cluj va avea loc în 29-30 martie 2017, în incinta Impact Hub Cluj-Napoca şi este organizat de Libero Events.