Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat că va modifica tarifele de distribuţie, în sensul reducerii lor, în momentul în care va primi decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia din care a rezultat că au fost prejudiciaţi consumatorii, se precizează într-un comunicat de presă.
„ANRE nu a primit, până în prezent, decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia desfăşurată. În momentul în care o vom primi, vom declanşa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuţie, în sensul reducerii lor, luând în considerare efectele cumulate ale achiziţiilor de contoare, în perioada 2008 -2015”, afirmă reprezentanții ANRE.
Comitetul de reglementare al ANRE acordă, în continuare, o atenţie deosebită analizei tuturor costurilor care compun factura finală de energie şi nu va ezita să facă toate corecţiile necesare în sensul reducerii tarifelor care se vor dovedi că sunt afectate de înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa de energie, se mai arată în comunicat.
Obligaţia de tranzacţionare pe pieţele centralizate trebuie menţinută cel puţin pe termen scurt şi mediu, este una dintre recomandările Consiliului Concurenţei, în urma anchetei sectoriale privind domeniul gazelor naturale din România.
Menţinerea obligaţiei este necesară atât pentru creşterea gradului de transparenţă pe piaţă, cât şi pentru crearea unor referinţe de preţ care să reflecte corect raportul dintre cerere şi ofertă.
În acest context, Consiliul Concurenței susține şi necesitatea dezvoltării mecanismelor de tranzacţionare, ceea ce va conduce la creşterea lichidităţii pe platformele centralizate prin creşterea numărului de participanţi şi a tranzacţiilor lor, dar şi a volumelor tranzacţionate.