Depozitele romanilor

Depozitele românilor, în creștere. Ce date a publicat BNR?

28.01.2020

Depozitele românilor. Depozitele în lei ale românilor au crescut cu 2,5 la sută față de luna noiembrie 2019, conform datelor BNR. Acestea au ajuns la 131 134,4 milioane lei. Faţă de luna decembrie 2018 au înregistrat o creştere de 9,0 la sută. Avansul a fost de 4,7 la sută în termeni reali.

Depozitele românilor. Depozitele altor sectoare

De asemenea, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 5,4 la sută. Acestea au ajuns până la 110 551,7 milioane lei) față de luna noiembrie 2019. Față de luna decembrie 2018, avansul a fost de 10,5 la sută.

Depozitele românilor. Depozitele în valută

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8 la sută faţă de luna noiembrie 2019, până la nivelul de 126 000,6 milioane lei. Exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,7 la sută. Depozitele au ajuns până la 26 363,8 milioane euro. Comparativ cu decembrie 2018, depozitele în valută exprimate în lei au crescut cu 15,3 la sută. Totodată, exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 12,5 la sută.

Depozitele în valută ale gospodăriilor exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 2,0 la sută (1,6 la sută în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2019; exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 2,0 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, creșterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei a fost de 16,5 la sută (majorarea a fost de 13,6 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creștere de 1,2 la sută (0,7 la sută în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2019 (exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,1 la sută). Comparativ cu decembrie 2018, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare, exprimate în lei, s-au majorat cu 12,3 la sută (exprimate în euro, acestea au crescut cu 9,5 la sută).

Depozitele românilor. Masa monetară

BNR a mai anunțat că masa monetară în sens larg (M3) a raportat la sfârşitul lunii decembrie 2019 un sold de 422 628,6 milioane lei. Faţă de luna noiembrie 2019, aceasta a crescut cu 2,6 la sută (2,2 la sută în termeni reali), iar în raport cu decembrie 2018 masa monetară (M3) s-a majorat cu 10,9 la sută (6,6 la sută în termeni reali).

Depozitele românilor. Soldul creditului neguvernamental

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna decembrie 2019 cu 0,4 la sută (-0,8 la sută în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2019, până la nivelul de 267 574,3 milioane lei.

Depozitele românilor. Creditul în lei

Creditul în lei, cu o pondere de 67,6 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3 la sută (-0,1 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a scăzut cu 1,9 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,9 la sută). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,6 sută (2,4 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 9,3 la sută a componentei în lei (5,0 la sută în termeni reali) şi a creșterii cu 1,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,1 la sută).

Creditul guvernamental

Creditul guvernamental s-a majorat în decembrie 2019 cu 3,3 la sută faţă de luna noiembrie 2019, până la 116 212,2 milioane lei. În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,1 la sută (5,9 la sută în termeni reali).

Citește și Salarii 2020: Veste proastă pentru angajații din România!

 

 

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Depozitele românilor, în creștere. Ce date a publicat BNR?

  1. Pingback: Asigurarea Optimist. Anuntul Aegon Romania | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.