Slide

Stiri: Companii

Destinatii de Revelion

Ce destinații au ales românii pentru Revelion?

06.01.2020

Destinații de Revelion. Peste 170.000 de turişti români şi-au petrecut Revelionul 2019/2020 în ţară. Nivelul este cu 2,5% mai mare decât în anul precedent. Aceștia au cheltuit aproape 44 de milioane de euro, în creştere cu 10%, comparativ cu anul 2018, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Destinații de Revelion. Zile libere

De Revelion, personalul bugetar a avut două zile libere în plus, 27 decembrie şi 3 ianuarie, turiştii români putând, așadar, să se bucure de un sejur prelungit de patru – cinci zile în destinaţii interne sau externe. Totuși, în acest context, numărul turiştilor nu a crescut prea mult comparativ cu anul trecut. În schimb, prezenţa voucherelor de vacanţă a compensat lipsa zăpezii din unele staţiuni din ţară.

Principala opțiune pentru vacanță

„România rămâne principala opţiune de vacanţă atât a turiştilor români, dar şi a unui număr din ce în ce mai mare de turişti străini care au început să ia în calcul ţara noastră ca destinaţie de Revelion. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile concurente şi distribuirea voucherelor de vacanţă au ajutat la majorarea numărului de turişti. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi interne şi externe”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele FPTR.

Destinații de Revelion. Turismul rural

Cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion s-a înregistrat în turismul rural, 58.500 de turişti petrecându-şi noaptea de Revelion la pensiuni, cu 2,6% mai mulţi faţă de anul trecut. În aceste destinaţii s-au înregistrat sejururi de până la cinci nopţi datorită pachetelor consistente de servicii.

Destinații de Revelion. Stațiuni balneare

Staţiunile balneare au găzduit de sărbătorile de iarnă peste 25.600 de români, în scădere cu 9,3 %, faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat în zonele montane, unde 49.300 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 32,4% mai mult faţă de anul trecut, principalele staţiuni montane fiind arhipline în această perioadă.

Destinații de Revelion. Marile orașe

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 31.500 de persoane, aproximativ acelaşi număr ca şi în anul anterior.

Cu toate că vremea a fost frumoasă, în Delta Dunării şi pe litoralul românesc numărul turiştilor a fost destul de scăzut din cauză că numărul locurilor de cazare încălzite a fost restrâns.

Prețuri

În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada Revelionului, acestea au crescut faţă de 2019 cu o medie de 12%.

Astfel, românii au cheltuit peste 210,857 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 17,5% faţă de anul anterior. Zonele cele mai căutate au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Destinații de Revelion. Vacanță în străinătate

Cei care au ales să îşi petreacă vacanţa de sărbători în străinătate au avut de ales între:

  • destinaţii de schi şi sporturi de iarnă
  • pachete turistice de tip city-break în oraşe europene
  • destinaţii exotice îndepărtate.

Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, doar 10.870 de turişti români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Numărul acestora a scăzut cu aproximativ 2% faţă de anul 2019, ei cheltuind 6,015 milioane de euro. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în:

  • Austria
  • Franţa
  • Italia
  • Bulgaria

Destinații calde

În plus, s-a menţinut interesul pentru destinaţii tip city-break, precum şi pentru ţările cu clima caldă din zona Orientului Mijlociu, cum ar fi Egipt, Maroc, Istanbul sau Dubai. Printre preferinţele românilor s-au aflat şi destinaţiile exotice, precum:

  • Republica Dominicană
  • Maldive
  • Singapore
  • Mauritius
  • Thailanda

Citește și Record Park Cluj-Napoca primește o finanțare de 22,5 milioane de euro. De unde provin banii?