Destinaţii eSky Group. În pofida pandemiei de coronavirus, în 2020, eSky Group își continuă strategia de expansiune geografică, intrând pe un nou continent, Asia. Singapore, Malaysia și Hong Kong sunt primele piețe asiatice în care compania și-a localizat operațiunile la sfârșitul lunii octombrie 2020. Valoarea totală a industriei turismului din aceste țări în 2019 a fost de peste 126 miliarde de dolari, conform WTTC.
Destinaţii eSky Group. Expunerea internaţională este crucială
„Pandemia a dovedit că expunerea internațională largă este crucială. Extinderea în țările APAC este dictată de analizele noastre privind accesarea pieței și profitabilitatea acesteia. Industria turismului din Singapore și Malaysia a generat 11% din PIB-ul național în 2019, a treia cea mai mare contribuție în economia ambelor țări”, spune Łukasz Neska, Vicepreședinte al eSky.
Destinaţii eSky Group. Piaţa aviaţiei din ţările africane
Odată cu creșterea dinamică a pieței aviației în țările africane, eSky a început, anul trecut, operațiunile în Africa de Sud. Anul acesta compania a decis să intre în 4 țări noi din regiune – Maroc, Egipt, Kenya și Nigeria.
„Intrarea pe noi piețe din Africa este o altă etapă importantă în expansiunea noastră internațională. Extinderea este încurajată de un interes mai mare pentru călătoriile aeriene în țările africane. Interesant este faptul că în Maroc, singura țară din regiune de acest fel, industria prognoza pentru ultimul trimestru al 2020 o capacitate de locuri (EN: airline seat capacity) similară cu cea din 2019”, adaugă Łukasz Neska.
Polonia nu mai este principala piaţă
Conform sursei citate, datorită expansiunii externe din ultimii ani, Polonia nu mai este principala piață în ceea ce privește vânzările.
„Ne uităm la distribuția pe regiuni a cifrei noastre de afaceri și vindem de departe cel mai mult în regiunea CEE, unde avem birouri în 3 țări – Polonia (sediul central), România și Bulgaria. Extinderea în APAC și Africa ne va permite să ne diversificăm în continuare vânzările și să ne consolidăm poziția pe piața globală OTA”, a mai spus Łukasz Neska, Vicepreședinte al eSky.
Destinaţii eSky Group. 60 de pieţe la nivel global
Prin intrarea pe cele şapte piețe precizate mai sus, care se adaugă Rusiei și Belarus lansate la începutul lui 2020, eSky Group va fi prezent în aproape 60 de piețe la nivel global. În 2019, 84% din valoarea totala tranzacționată (TTV) eSky Group a fost livrată de alte țări decât Polonia.
Citeşte şi Cât aur deţine România şi cât valorează acesta? Datele BNR