Vacanta de vara 2019

Destinații ideale pentru vacanța de vară în 2019

25.03.2019

Destinații vacanță vară 2019. 53% dintre români vor cheltui cel puțin un salariu mediu net pentru vacanța de vară din acest an, conform unui studiu realizat de momondo.ro. De asemenea, studiul mai arată că 72% dintre români și-au propus să cheltuie peste 2000 lei în vacanța de vară.

Destinații vacanță vară 2019. Puterea unui concediu

”Românii cred cu tărie în puterea unei vacanțe, de aceea alocă sume semnificative din salariul lor pentru călătoria din timpul verii care le va încărca bateriile pentru încă un an. Concurența între companiile de zbor face ca efortul de a pune bani în pușculiță în fiecare lună să fie răsplătit cu destinații cât mai atractive. De asemenea, hotelurile încearcă să atragă noi clienți prin reduceri de prețuri sau includerea în preț a unor servicii, precum spa, masaj, tururi ghidate sau petreceri tematice”, precizează specialiștii momondo.ro.

Destinații vacanță vară 2019. Unde își propun românii să călătorească

Cei mai mulți români (66%) își doresc o călătorie care să includă și câteva zile de stat pe plajă. Așadar, timpul petrecut pe malul mării, fie că implică lupte cu valuri sau doar cărți citite pe șezlong, răzbună toate orele de stat la birou din lunile precedente.

Există însă și o altă categorie de oameni, puțin peste o treime, care preferă drumețiile montane și aerul curat, mai ales dacă locuiesc într-un oraș înfierbântat, cu temperaturi văratice mult mai neprietenoase decât cele din păduri.

Destinații vacanță vară 2019. City break

Din ce în ce mai mulți își doresc un city break în lunile de vacanță.

Cel mai probabil, aceștia că nu au de gând să renunțe la plajă sau la trasee montane, dar au fost chibzuiți cu cheltuielile de peste an și cu planificarea vacanței, deci își pot propune să descopere și un oraș din Europa, într-o excursie de weekend.

Numai 1% dintre respondenți au afirmat că nu își propun să călătorească în vara acestui an, fiind cel mai mic procent dintre cele 22 de naționalități care au participat la sondaj.

Destinații vacanță vară 2019. Concediu în România

Destinațiile din țară se bucură în continuare de pe urma deciziilor spontane de a pleca într-o călătorie, dar destinațiile din afara țării predomină în alegerile făcute din timp. Peste jumătate (54%) dintre cei chestionați se așteaptă să petreacă vacanța de vară în România.

Pentru ceilalți, plajele și coastele de la Marea Mediterană sunt foarte apreciate, iar companiile de zbor se întrec în oferte către astfel de locații. De exemplu, un zbor dus-întors către Atena în luna iunie are acum un cost mediu de 50 de euro de persoană.

Destinații vacanță vară 2019. Sfaturi pentru români

1. Planifică-ți din timp călătoria!

Pentru a beneficia de cele mai mici prețuri la bilete de avion sau hoteluri, rezervările trebuie făcute cât mai repede cu putință.

Ofertele early booking sunt mult mai atractive decât cele last-minute atunci când vine vorba de vacanța de vară.

2. Alege atent perioada de vacanță!

Cei mai mulți români își planifică vacanțele între 1 iulie și 31 august. Acest lucru face ca prețurile să fie mai mari în aceste 2 luni.

Prețurile mai reduse și lipsa aglomerației vor fi beneficiile celor care aleg să plece în vacanță în lunile iunie sau septembrie.

Temperaturile sunt la fel de bune pentru plajă. În plus, banii economisiți pot finanța și un alt weekend la munte sau un city break.

3. Încearcă destinații noi!

Foarte multe destinații superbe nu au devenit încă arhicunoscute, ceea ce aduce mai multe beneficii:

  • prețuri mai mici
  • priveliști superbe
  • lipsa aglomerației
  • oameni primitori

Citește și Rezultate simulare Evaluare Națională 2019. Ce note au luat elevii de clasa a 8-a și a 7-a?

 

 

Citiți și despre:

3 păreri la “Destinații ideale pentru vacanța de vară în 2019

  1. Pingback: Magistrala 5 metrou - Anuntul Metrorex | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Ora de vara 2019 Romania. Cand se schimba ora? | Jurnalul de Afaceri

  3. Pingback: Carti de citit in vacanta de vara - Grecia, Italia, Turcia, Franta si Spania

Comentariile nu sunt permise.