DevTalks Reimagined 2021

DevTalks Reimagined 2021 are loc pe 9-11 iunie

07.04.2021

DevTalks Reimagined 2021 are loc, în format online, în intervalul 9 – 11 iunie. Astfel, evenimentul revine cu cea de-a doua ediție virtuală a celei mai mari expo-conferințe dedicată developerilor și profesioniștilor IT din România. DevTalks Reimagined, pionier în spațiul conferințelor virtuale, construiește în acest an trei scene noi dedicate liderilor IT, ingineriei, dar și noii dimensiuni 5G. Conferința se va bucura de încrederea a peste 30 de parteneri, lideri ai industriei tech. Vor fi trei zile pline de conținut tehnic, de interacțiune, concursuri tehnice unde, ca în fiecare an, crește ștacheta dificultății.

DevTalks Reimagined 2021. 8.000 de profesionişti IT

Cea de-a doua ediție DevTalks Reimagined va aduce împreună 8.000 de profesioniști IT și speakeri locali și internaționali. Aceştia vin de la companii de renume precum Google, Microsoft, RedHat, Spotify, Cisco sau Revolut. De la ei participanții vor afla noutăți din domeniu și vor putea participa la sesiuni tehnice cu conținut de calitate.

„Pornind de la lansarea primului și celui mai mare eveniment online dedicat comunității IT organizat primăvara trecută, DevTalks Reimagined, și continuând cu o toamnă plină în care DevCon Live a adus împreună pasionații de tehnologie la cea mai mare serie de evenimente susținute timp de 4 săptămâni, suntem bucuroși să ne reunim forțele pentru cea de-a doua ediție DevTalks Reimagined.

Concursurile DevTalks, interacțiunea și agenda evenimentului au atins o nouă dimensiune online. Feedback-ul participanților ne-a depășit așteptările și ne bucurăm că reușim să îndeplinim dorința specialiștilor de a putea participa la cât mai multe activități, ceea ce fizic era mai dificil, și de a construi noi spații de discuții pe subiecte care anul acesta, în contextul pandemiei, au reușit să se dezvolte, precum lideri în cele mai dificile timpuri, ingineria, noua dimensiune 5G și cum va arăta domeniul tech în 2022.

În plus, așa cum ne-am propus la fiecare ediție, zona expozițională cu standuri 3D se va transforma într-un spațiu de interacțiune, quiz-uri, treasure hunt-uri și nu numai.” – Andreea Tudorache, Project Manager DevTalks Reimagined.

DevTalks Reimagined 2021. 15 scene

Între 9 și 11 iunie, DevTalks Reimagined va oferi participanților acces la 15 scene dedicate, care ating o varietate de tehnologii și arii de interes precum:

  • Emerging Tech
  • Java
  • DevOps
  • Mobile
  • Web
  • Big Data & Cloud
  • Security
  • Product Management
  • QA & Testing

Printre noutățile acestui an se numără și patru noi conferințe dedicate, construite în jurul noilor tendințe și direcții în domeniul IT&C. Scena Engineer of the Future este dedicată profesioniștilor care îmbină partea de dezvoltare software și hardware, prezentând astfel subiecte care vizează tendințele viitoare în domeniul ingineriei și nu numai.

Woman in Tech

Lansată în urmă cu două ediții ca o nevoie specifică pentru sectorul IT&C, Women in Tech s-a remarcat în cadrul evenimentului și, astfel, a devenit la această ediție o scenă care propune o agendă dedicată atât temelor tehnice, cât și prezentărilor care inspiră, promovează și oferă noi perspective pentru diversitatea și includerea femeilor în domeniul tehnic.

Scena Connect va aduce conferința unde subiectele vor atinge arii precum:

  • 5G
  • Automotive
  • Telecom

Scena DevLead va fi dedicată profesioniștilor care dețin și un rol de management și va aborda teme specifice precum conducerea unei echipe în contextul schimbărilor organizaționale sau afectate de factori externi, care sunt provocările, împreună cu sfaturi și instrumente folosite de aceștia.

De asemenea, scena CodeClash va reprezenta spațiul de conținut dedicat dezbaterilor și discuțiilor libere în care mai mulți speakeri prezenți în cadrul unei sesiuni vor aborda teme tehnice de actualitate prin prisma a diferite perspective.

Fintech Area

Parte din experiența DevTalks Reimagined vor fi și zonele special create pentru arii din domeniul IT precum Fintech Area organizată cu ajutorul MassMutual România. Acolo participanții pot cunoaște mai bine segmentul fintech, pot interacționa cu experți și pot pune întrebări reprezentanților companiei.

Unul dintre elementele speciale este reprezentat de momentele și zonele dedicate networking-ului. În cadrul DevTalks Reimagined, participanții vor putea să exploreze standuri 3D, unde pot discuta live cu reprezentanți ai companiilor partenere, pot participa la diverse concursuri tehnice și pot interacționa cu ceilalți participanți și speakeri prezenți la eveniment.

Pentru mai multe informaţii despre agenda evenimentului, dar și despre modalitățile de participare puteți accesa site-ul oficial www.devtalks.ro.

Citeşte şi Programul Vacanţă activă în Bucureşti. Când încep înscrierile?