Sanatate

Dieta vegetariană: argumente pro și contra

01.09.2019

Dieta vegetariană. Renunțarea la alimentele de origine animală aduce atât avantaje, cât și dezavantaje. Din ce în ce mai multe persoane aleg să renunțe la carnea din dieta lor. Fie că vorbim de vegetarieni, de vegani, raw-vegani sau lacto-ovo-vegetarieni, toate aceste diete au o serie de avantaje și dezavantaje. Așadar, ce presupun aceste diete și ce avantaje sau riscuri pot aduce?

Un vegetarian alege să excludă din dieta sa toate produsele alimentare de origine animală. Aceste persoane nu consumă nici fructe de mare sau pește. Pe de altă parte, veganii exclud, de asemenea, din alimentația lor toate alimentele de origine animală, însă și alte produse care vin de la animale, cum ar fi pielea sau blana. Veganismul nu este, așadar, doar o dietă ci un stil de viață.

Veganii nu consumă miere de albine, deoarece ei consideră că albinele sunt exploatate pentru a produce mierea

Pe lângă aceste două categorii, mai există și alte subcategorii. Aici sunt incluse persoanele semi-vegetariene (ele consumă pește, lactate sau ouă), lacto-ovo-vegetariene (consumă și produse lactate și ouă, însă fără pește) sau apivegetariene (includ și mierea de albine în dieta lor).

La toți aceștia se adaugă și categoria raw vegan. A fi raw vegan înseamnă a nu consuma niciun produs de origine animală, iar trei pătrimi din mâncarea consumată trebuie să fie crudă.

Dieta vegetariană. Avantajele renunțării la o alimentație bazată pe carne

Dietele fără carne au o serie de beneficii pentru sănătatea noastră. Principalul avantaj vine din faptul că persoanele care renunță la carne pun un mare accent pe diversificarea alimentară, consumând aproape toate categoriile de legume, de semințe, cereale, fructe etc.

De asemenea, dietele vegetariene pun un mare accent pe leguminoase – fasole, linte, soia, năut, fava, mazăre, schinduf). Aceste alimente au un conținut ridicat de proteine și ajută la prevenirea unor boli cardiovasculare.

Dieta vegetariană. Semințele reprezintă o altă categorie de alimente extrem de sănătoase pe care vegetarienii le consumă frecvent. Semințele au un conținut ridicat de așa-numitele uleiuri sănătoase care ajută la buna funcționare a creierului.

Totodată, cei care aleg să renunțe la carne devin „fanii” cruciferelor: broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, varza kale, spanac, napi etc. Oamenii de știință au demonstrat că aceste legume sunt extrem de bogate în fitonutrienți, fier, vitamina K, minerale și antioxidanți.

O dietă care include aceste legume ne face să avem mai multă energie, să avem un nivel optim al colesterolului și ne menține tensiunea arterială în limite optime.

De asemenea, eliminarea grăsimilor din alimentație duce la un risc mai redus de apariție a cancerului. Și riscul de diabet este mai redus în cazul vegetarienilor, întrucât se consumă alimente cu indice glicemic redus.

Riscurile unei diete vegetariene sunt cele mai reduse pentru persoanele care au o vârstă de 25-45 de ani. Medicii susțin că dietele fără produse de origine animală sunt total interzise în cazul copiilor, adolescenților și a persoanelor care au peste 50 de ani sau mai mult.

Riscurile unei diete fără carne

Din păcate, toate aceste beneficii sunt contracarate de efectele negative aduse de dietele vegetariene.

Dieta vegetariană. Printre problemele determinate de o dietă vegetariană se numără dezechilibrele hormonale și metabolice, un risc mai mare de anemie, fie prin deficit de vitamina B12 sau risc crescut de osteoporoză.

De asemenea, un risc destul de mare este cel al apariției depresiei. Studiile mai arată că pentru a acoperi nevoia de proteine este nevoie să consumăm un nivel mai mare de calorii.

La acestea se adaugă carențe de:

  • calciu
  • zinc
  • vitamina D
  • acizi aminaţi

Dieta vegetariană. Este vorba de vitamine și nutrieți esențiali pentru sănătatea și buna funcționare a organismului nostru.

În cazul copiilor, o dietă vegetariană poate duce la tulburări de creştere, tulburări ale sistemului nervos, rahitism sau anemie

În plus, există o serie de studii care arată că o dietă vegetariană duce, pe termen lung, la probleme cardiovasculare și la un risc crescut de cancer. Aceste descoperiri publicate de oamenii de știință de la Universitatea Cornell din SUA vin în contextul în care alte studii sugerează că vegetarienii au un risc mai redus de diabet, atac de cord sau obezitate.

Deficitul de fier reprezintă o altă problemă, însă cea mai mare problemă are legătură cu vitamina B12.

Dieta vegetariană. Cea mai mare problemă: deficitul de vitamina B12

Cea mai mare problemă a unei diete din care sunt eliminate produsele de origine animală este reprezentată de deficitul de vitamina B12.

Această vitamină se regăsește doar în produsele animale (carne, pește, ouă, lactate) și deține un rol extrem de important în funcționarea sistemului nervos și în formarea celulelor roșii.

Simptomele deficitului de vitamina B12 pot apărea și după o perioadă îndelungată după ce au fost eliminate din alimentație produsele menționate mai sus. Din acest motiv, diagnosticarea deficitului de B12 este destul de dificil, iar efectele asupra creierului și sistemului nervos sunt destul de grave.

Simptomele deficitului de vitamina B12 pot apărea și la mult timp după ce s-au eliminat din alimentație produsele animale

Primele simptome ale acestui deficit sunt reprezentate de oboseală, paloare și slăbiciune.

Mai târziu, apare leziunea nervilor, care se manifestă prin senzație de furnicături, urmată de probleme de mobilitate, probleme de vedere și de memorie.

Dieta vegetariană. Așadar, chiar dacă există studii care spun că dietele fără carne sunt mult mai sănătoase decât cele în care se consumă și produse de origine animală, multe cercetări arată, de asemenea, că efectele eliminării din alimentație a produselor animale pot fi dezastruoase asupra sănătății.

În consecință, cel mai importat este să avem o dietă echilibrată care să cuprindă o gamă vastă de alimente care ne pot oferi necesarul de vitamine și nutrienți.

Citește și Medicina alternativă și complementară. Riscuri și avantaje