Cu ocazia celor 25 de ani de activitate, compania DIANA, unul dintre cei mai importanți producători de carne din sudul României, a organizat la Râmnicu Vâlcea, pe 6 mai, un dineu aniversar în cadrul căruia au fost prezenți oameni care au contribuit la dezvoltarea companiei, parteneri de afaceri, prieteni, reprezentanți mass-media, dar și oficialități ale județului Vâlcea.
Evenimentul a fost presărat de momente emoționante, discursuri, felicitări aduse companiei și conducerii acesteia și omagii aduse fondatorului Dumitru Crăciunescu. Însă, de departe, cel mai emoționant moment a fost acela când au urcat pe scenă fiicele acestuia, Diana și Adina, care împreună cu mama lor, Irina Crăciunescu, au preluat conducerea companiei. Cu atât mai mult cu cât ele au fost cele care au anunțat înființarea Fundației Mitică Crăciunescu.
Mitică Crăciunescu a fost un adevărat filantrop și un reprezentant de seamă al comunității vâlcene, iar fundația Mitică Crăciunescu va continua operele de binefacere ale celui pe care îl reprezintă.
Cei 400 de invitați au fost răsfățați cu un meniu atent ales, pe un fundal de muzică de calitate, într-un cadru elegant și rafinat, evenimentul desfășurându-se în incinta unui restaurant select din Râmnicu Vâlcea, atmosfera fiind una deosebită. La rândul lor, aceștia au transmis felicitări și urări de bine, așteptând aniversarea de 50 de ani de activitate a grupului DIANA.