Director general GEFCO Romania

Cine este noul director general al GEFCO România?

21.10.2020

Director general GEFCO România. După o experienţă de peste 14 ani în cadrul GEFCO România, Bogdan Ioniță a fost numit la conducerea operațiunilor locale ale companiei. Află care sunt priorităţile pe care acesta le are în noua funcţie!

Director general GEFCO România. O abordare inovatoare

„GEFCO este renumită pentru dezvoltarea de soluții logistice inteligente și flexibile – nu numai pentru a răspunde așteptărilor actuale ale clienților, ci și pentru a le anticipa și satisface nevoile viitoare. În prezent, a fost accelerat procesul de schimbări prin care au trecut în mod constant industriile și piețele de desfacere. Mai mult ca oricând, capacitatea de a te adapta rapid la noile realități, aflate în permanentă schimbare, cu scopul de a menține agilitatea și dexteritatea operațiunilor, a devenit o caracteristică vitală pentru orice companie de servicii logistice. Mă bucur că GEFCO România are fundamente solide în această direcție. Vom continua să sprijinim piața locală, la nivel național, cu soluțiile noastre bazate pe expertiză, spirit de colaborare și o abordare inovatoare”, a declarat Bogdan Ioniță, Director General GEFCO România.

Director general GEFCO România. Experienţă profesională

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Bogdan Ioniță și-a început cariera în domeniul logistic în anul 2001. În 2006, s-a alăturat echipei GEFCO ca director al departamentului Air&Sea. Pe măsură ce a dobândit mai multă experiență în cadrul companiei, a preluat gestionarea activităților Overland (Rutier și Feroviar) & Contract Logistics. Anul 2014 a însemnat numirea în funcția de Director Overland & Contract Logistics pentru GEFCO, în Cehia, iar la scurt timp după, atribuțiile sale acopereau clusterul Cehia – Slovacia. La începutul lui septembrie 2020 s-a întors în România și a devenit directorul general al filialei din ţara noastră.

Priorităţi

„Bazându-ne pe know-how-ul nostru puternic în domeniul logisticii vehiculelor finite, vom continua să ne extindem expertiza serviciilor oferite în afara sectorului auto. Prin urmare, principala prioritate pe care o văd pentru GEFCO România, în viitorul apropiat, este o diversificare mai intensă a portofoliului de clienți. În afară de acest obiectiv, ne vom concentra pe dezvoltarea digitalizării și inovării în operațiunile locale, pentru a crește valoarea adăugată a lanțurilor de aprovizionare ale clienților noștri”, a completat noul director general al GEFCO România.

Director general GEFCO România. Soluţii de transport în timpul pandemiei

Compania a rămas aproape de partenerii săi și a implementat soluții esențiale de transport în timpul pandemiei. Acestea au fost în beneficiul companiilor locale și ale celor aflate în prima linie, în lupta împotriva COVID-19. În mod special, serviciul Time Critical Solutions al GEFCO a fost foarte solicitat. El a răspuns cererii pieței pentru livrări necesare și, uneori, chiar vitale, în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, filiala locală va continua să introducă noi produse relevante pentru piața românească. GEFCO România va pune accent şi pe consolidarea relaţiilor de parteneriat bazate pe încredere și transparență, cu companiile locale și internaționale.

Citeşte şi Lidl deschide un nou magazin. Unde este supermarketul situat?

 

 

 

Citiți și despre: