Directorul General al FNGCIMM, ales membru în CA al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare

18.06.2018

În cadrul Adunării Generale a Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare – AECM, care a avut loc în perioada 14 – 15 iunie 2018 la Varșovia, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – FNGCIMM, Alexandru Petrescu, a fost ales membru în Consiliul de Administrație al forului european de reprezentare a fondurilor de garantare.

Poziția câștigată în urma competiției la care au participat 12 candidați provenind din țări diferite, reprezintă atât o recunoaștere a importanței rolului pe care FNGCIMM îl poate avea în cadrul AECM, cât și o apreciere a activităţii instituției din ultimul an, perioadă în care un număr de peste 6.200 de IMM-uri au beneficiat de creditare bancară garantată de către Fond, valoarea garanțiilor acordate depășind 1,22 miliarde lei, pentru credite de peste 1,72 miliarde lei.

“Alegerea în această poziție reprezintă atât o onoare cât și o provocare profesională, oferindu-ne posibilitatea de a contribui la elaborarea politicilor europene dedicate susținerii IMM-urilor și la implementarea într-un mod eficient a instrumentelor și programelor de finanțare dedicate acestui segment (instrumente de creditare și garantare). Acest obiectiv va fi atins prin simplificarea, flexibilizarea și digitalizarea procedurilor de accesare, pentru a asigura o infrastructură de suport pragmatic și sustenabil pentru IMM-urile românești. Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc colegilor mei, alături de care îmi desfăsor activitatea în cadrul FNGCIMM și fără a căror contribuție Fondul nu își poate regăsi îndeplinirea misiunii sale instituționale, precum și Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), Fondului Român de Contragarantare (FRC) și celorlalte fonduri și instituții financiare ce activează in sectorul românesc de profil, pentru susținerea unei candidaturi unice la nivel național”, a declarat Alexandru Petrescu.

Instituțiile de garantare sunt intermediari specializați ce asigură cea mai eficientă utilizare a fondurilor publice alocate în raport cu finanțarea obținută de întreprinderile mici și mijlocii. Prin utilizarea schemelor de contragarantare UE se valorifică optim capacitatea instituțiilor locale specializate de a implementa noi programe, printr-o adaptare flexibilă a instrumentelor standard la condițiile pieței bancare și la caracteristicile mediului antreprenorial din fiecare piață.

 

 

Citiți și despre: