DIVERTA, brand 100% românesc

01.11.2020

Compania s-a adaptat nevoilor clienților, extinzându-și portofoliul de produse de la an la an, atât în retailul tradițional, cât și online. DIVERTA reprezintă un brand 100% românesc, prezent de peste 20 de ani pe piața locală de retail. Încă de la primul magazin, deschis în 1999, care se numea Office Net și își avea locația în București Mall, până la zeci de librării DIVERTA din întreaga țară și criza din 2008, care s-a soldat cu reducerea drastică a numărului de magazine, compania a trecut prin nenumărate momente importante, a introdus un nou concept și a inaugurat o nouă librărie vedetă din Lipscani, sub sloganul #plinideviață.

2019 a fost anul în care au fost deschise noi librării și s-a investit în noul concept. 2020 a fost, în schimb, anul care a adus cu sine o nouă criză și o situație neprevăzută. În prezent, DIVERTA numără 24 de magazine în toată țara, care s-au orientat spre noi game și, mai mult ca niciodată, spre nevoile clienților.

DIVERTA numără 24 de magazine în toată țara, care s-au orientat spre noi game și, mai mult ca niciodată, spre nevoile clienților

Portofoliul de produse al companiei s-a extins de la an la an și cuprinde o gamă variată de produse. De-a lungul timpului, DIVERTA s-a adaptat nevoilor clienților și a încercat să fie cât mai aproape de aceștia.
„Este o diferență între produsele din retail și cele din magazinul online dol.ro. În timp ce în librăriile DIVERTA ne-am păstrat gamele de carte, papetărie, produse arts&crafts, jucării, jocuri, gadgeturi și cadouri, pe dol.ro am diversificat gamele și ne-am îndreptat atenția spre sport, articole pentru bebeluși, băcănie, home&deco, fashion&beauty”, ne-a declarat Dna. Luiza Albu, Director de Marketing DIVERTA.

În online, top 10 cele mai bine vândute game sunt: Cărți, Papetărie, Jucării, Arts&Crafts, Home&Deco, Sport, IT&C, Fashion&Beauty, Gaming-Entertaiment, Curățenie și Îngrijire.

Atât în retail, cât și online, gamele de produse care aduc cele mai mari vânzări sunt Papetărie, Carte și Jucării.

DIVERTA Lipscani este librăria creată sub conceptul #plinideviață\

Din 1999 și până astăzi, DIVERTA a trecut printr-o serie de provocări și schimbări mai mici sau mai mari. „Căminul DIVERTA” este un loc altfel, un spațiu în inima Bucureștiului, în Centrul Vechi. DIVERTA Lipscani este librăria care s-a deschis și s-a născut sub acest nou concept #plinideviață. Un concept colorat, energic, pozitiv și animat, creat pentru a oferi o experiență aparte, nemaiîntâlnită clienților.

DIVERTA este locul în care iubitorii de carte sunt la ei acasă. Cartea de autoeducare, sau dezvoltare personală ocupă locul al treilea în topul vânzărilor Diverta, după beletristică și carte pentru copii.

„Căminul DIVERTA” este un loc altfel, un spațiu în inima Bucureștiului, în Centrul Vechi, un concept colorat, energic, pozitiv și animat, creat pentru a oferi o experiență aparte, nemaiîntâlnită clienților

În ultimii ani, segmentul de carte de dezvoltare personală a crescut simțitor, în primul rând datorită editurilor care au adus în limba română multe titluri de impact, iar acest fapt a dus la un interes crescut al cititorului. Acest segment nu include cărți de afaceri și business.

„Comparativ cu anii trecuți, piața de carte care cuprinde acest gen s-a dezvoltat treptat. Cititorii români se orientează spre cărți care îi învață ce este fericirea, cum să reușească în afaceri sau care este secretul succesului. În top cele mai bine vândute titluri se numără Ziua în care m-am iubit cu adevărat, Arta subtilă a nepăsării, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, Inteligența emoțională, Femei care aleargă cu lupii, Cele cinci limbaje ale iubirii, Trăiește autentic,  12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, Femei care iubesc prea mult și Puterea prezentului”, precizează Directorul de Marketing.

Zona de Afaceri și Segmentul de Cadouri Corporate

În zona de Afaceri, publicul țintă deține un nivel de educație peste medie, iar vânzările aici nu sunt relevante, având în vedere faptul că acești clienți sunt în permanență conectați la subiectele de interes și descarcă din on-line cărțile în format electronic în limba engleză, înainte să fie traduse de editurile românești. Printre cele mai căutate cărți în limba română se numără: Tată bogat, tată sărac, Secrete succesului, Cadranul banilor, De la idee la bani, Copil bogat, copil isteț, Gândește și vei fi bogat, Mai presus de bani, 100 de legi eterne ale succesului în business, Un IQ financiar mai bun,  și Gândire rapidă, gândire lentă.

În rețeaua de magazine DIVERTA, precum și online, au fost puse la dispoziție Gift Cardurile în valoare de 50, 100, 150, 200 și 300 RON, accesibile fiecărui client

În ceea ce privește segmentul cadourilor corporate, DIVERTA a lansat Gift Cardurile și voucherele #WORKFROMHOME. În rețeaua de magazine, precum și online, au fost puse la dispoziție Gift Cardurile în valoare de 50, 100, 150, 200 și 300 RON, accesibile fiecărui client. Avantajul acestor carduri este reprezentat de reducerea timpului alocat pentru căutarea unui cadou. Un Gift Card este deosebit de avantajos, întrucât oferă posibilitatea de a alege din peste 100.000 de produse, de la cărți, papetărie, gadgets, până la articole sportive, fashion&beauty.
Cele mai noi vouchere, lansate în acest an, au fost #WORKFROMHOME, în valoare de 50, 100, 150 și 200 RON. Aceste vouchere sunt special concepute pentru angajații companiilor care lucrează de acasă și au nevoie de produse office.

Schimbări generate de pandemie

Criza COVID-19 a obligat DIVERTA să își concentreze și mai mult atenția asupra magazinului online, dol.ro, și spre noi game de produse. În primă fază s-a pornit cu produse de Curățenie și Întreținere, Măști și Dezinfectante. Compania a analizat cu atenție cerințele clienților din perioada pandemiei și le-a oferit produsele de care au avut nevoie. Chiar și în perioada de criză generată de pandemia de coronavirus, clienții DIVERTA au căutat în continuare produsele specifice conceptului DIVERTA: carte, papetărie și jucării. Clienții s-au orientat către produse cu ajutorul cărora puteau să-și petreacă timpul în casă, alături de familie.

Treptat, s-a observat o creștere semnificativă în ceea ce privește cererea de jocuri, puzzle-uri și boardgames, dar și produse Arts&Crafts

Ca orice alt magazin responsabil din România, DIVERTA a luat toate măsurile de siguranță și precauție în momentul în care a redeschis librăriile – de la dispensere cu dezinfectant, la semne de distanțare, măști și mănuși de protecție.

Valorificarea resursei umane

De-a lungul anilor, compania a manifestat o grijă deosebită atât față de clienți, cât și de angajați. Astfel, este foarte ușor pentru un membru al echipei DIVERTA să se simtă încă de la bun început legat de acest brand.

„Ne-am ocupat de traininguri speciale, concursuri în care era ales și premiat angajatul săptămânii, precum și o serie de teambuildinguri în care am lucrat și am închegat prietenii. Cred că cel mai important lucru pe care am reușit să-l facem a constat în dezvoltarea angajaților noștri. Drept urmare, dacă la început aceștia au lucrat pe poziții de consultant în vânzări, cu timpul am văzut potențialul în aceștia și nu este de mirare că mulți dintre ei au fost promovați în departamentele mari din cadrul DIVERTA”, menționează Directorul de Marketing.

2019 a reprezentat pentru DIVERTA un an în care au fost realizate investiții în noi magazine și în noul concept #plinideviață, un an bun din punct de vedere al vânzărilor. Prin comparație, din păcate, anul 2020 nu se ridică la nivelul așteptărilor, din cauza perioadei de criză generată de pandemia de COVID-19. În prezent, vânzările au scăzut vizibil, însă cu ajutorul magazinului online dol.ro, DIVERTA speră să redreseze scăderea din retail, pentru a rămâne, în continuare, alături de clienții fideli, pentru a le oferi produse și servicii de calitate, pentru a le îndruma procesul de dezvoltare personală și profesională și pentru a ne reaminti tuturor ce înseamnă conceptul #plinideviață, în fiecare zi, cu precădere în contextul actual.

 

Citiți și despre:

  • Surse de energie regenerabilăSurse de energie regenerabilă Care sunt principalele surse de energie regenerabilă şi cum funcţionează ele? Surse de energie regenerabilă: Energia verde rămâne şi în 2018 una dintre cele mai dezbătute. La nivel european, în anul 2030, 32% […]
  • Ce fac supermarket-urile pentru a susține producătorii români?Ce fac supermarket-urile pentru a susține producătorii români? Magazinele mari  pun la dispoziția clienților produse locale. Supermarket-urile, dar și toate celelalte magazine de mari dimensiuni din România oferă celor care le trec pragul o varietate foarte mare de […]
  • DIANA investește în mărirea capacității de producțieDIANA investește în mărirea capacității de producție Proiectul prin care compania a extins și retehnologizat fabrica de mezeluri, precum și secțiile de tranșare, ambalare și livrare, se apropie de final. DIANA SRL este o companie care activează în domeniul […]
  • Brico Dèpôt continuă modernizarea magazinelorBrico Dèpôt continuă modernizarea magazinelor Compania și-a adaptat conceptul la specificul pieței românești. Piața de bricolaj din România este din ce în ce mai competitivă, însă tot mai mulți jucători internaționali o găsesc atractivă, pe fondul […]
  • Alfred Net, 10 ani de soluţii și sisteme inteligente integrateAlfred Net, 10 ani de soluţii și sisteme inteligente integrate Planurile companiei presupun dezvoltarea portofoliului de produse, pentru a activa în mai multe sectoare de activitate. Alfred Net este una dintre cele mai cunoscute companii din România, care oferă sisteme […]

O părere la “DIVERTA, brand 100% românesc

  1. Pingback: DIVERTA, brand 100% românesc – Reporter

Comentariile nu sunt permise.