Dobânda de politică monetară 2022. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022.
Dobânda de politică monetară 2022. Măsuri suplimentare
De asemenea, BNR a anunţat următoarele măsuri:
- majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,50 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,50 la sută, de la 1,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022;
- păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
- menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Rata anuală a inflației
Aceste decizii a fost luate în contextul în care rata anuală a inflației a crescut la 8,19 la sută în decembrie 2021, de la 7,80 la sută în noiembrie, urcând și mai mult deasupra limitei superioare a intervalului țintei, în principal ca efect al continuării scumpirii produselor energetice.
Pe ansamblul anului 2021, rata anuală a inflației s-a mărit, astfel, cu 6,13 puncte procentuale (de la 2,06 la sută în decembrie 2020). O proporție de 80 la sută din creștere a venit însă din majorarea prețurilor la gaze naturale, energie electrică și combustibili, iar jumătate din aportul de doar 15 la sută adus de inflația de bază a aparținut alimentelor procesate, rata anuală a inflației CORE2 ajustat avansând la 4,7 la sută în decembrie 2021, de la 3,3 la sută în decembrie 2020.
Evoluţia economică
Prin urmare, creșterea ratei anuale a inflației a fost determinată aproape integral de șocurile globale pe partea ofertei, ce au antrenat o ascensiune puternică a inflației pe plan mondial în 2021, inclusiv în numeroase state europene. Pe plan intern, efectele acestora au fost potențate de liberalizarea pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici.
În plus, noile date reconfirmă încetinirea creșterii activității economice în trimestrul III 2021 la 0,4 la sută, de la 1,5 la sută în trimestrul II. Este vorba de o evoluție contrară așteptărilor, ce face probabilă restrângerea excedentului de cerere agregată în acest interval la o valoare mult inferioară celei prognozate anterior.
Citeşte şi Rezervele valutare ale României. 40.475 milioane euro, la finele anului 2021