Dobrogea, producătorul Eugenia, a ieşit din insolvenţă
09.08.2017
Dobrogea, producătorul Eugenia, a ieşit din insolvenţă, a anunţat compania, pe site-ul său. Astfel, procedura de reorganizare s-a încheiat în luna iunie a anului curent, societatea fiind reintegrată în circuitul economic, ca o societate care funcţionează în baza Legii nr 31/1990.
Între anii 2013 – 2017, compania a parcurs o perioadă de reorganizare şi restructurare judiciară a activităţii, în baza cererii proprii depuse la Tribunalul Constanţa. În această perioadă, compania şi-a menţinut dreptul de conducere şi administrare sub supravegherea unui administrator judiciar.
Societatea Dobrogea a fost înfiinţată în anul 1961 sub numele de Întreprinderea de Morărit Panificație Dobrogea, prin punerea în funcțiune a două mori de grâu, o fabrică de pâine și o fabrică de biscuiți pe platforma Palas din Constanţa.
După aceea, în perioada 1966-1989 au fost construite cinci fabrici de pâine în orașele Constanța, Eforie Nord, Năvodari, Hârșova şi Medgidia, o secție de produse zaharoase, o moară de porumb și o fabrică de paste făinoase în Constanţa.
În 1991, s-a înființat societatea comercială pe acțiuni Dobrogea S.A. prin reorganizarea Întreprinderii de Morărit – Panificație Dobrogea.
După patru ani, societatea a fost privatizată cu capital integral românesc.
Citiți și despre:
Barleta – soluții pentru ambalaje de calitate Compania își dezvoltă producția, pentru extinderea portofoliului de clienți. Barleta Bacău este una dintre cele mai mari companii din țară, specializată în producerea de ambalaje. Societatea este exemplul viu […]
Fornetti a ieşit din insolvenţă Fornetti România încheie cu succes procesul de reorganizare, devenind astfel, din nou, o companie de patiserie independentă și de succes. O dată încheiat planul de reorganizare, compania a îndeplinit toate […]
Câte firme au intrat în insolvenţă în 2017? Numărul firmelor şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în 2017 cu 8,73%, comparativ cu 2016, la 9.102 unităţi, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului […]
Peste 30 de agenţii de turism au probleme financiare Nu mai puţin de 30 de companii de turism au dificultăţi financiare majore, arată o analiză realizată de KeysFin. Conform specialiştilor, dacă vreţi să vă planificaţi o vacanţă în ţară sau în străinătate şi să […]
CFR IRLU iese din insolvență CFR IRLU iese din insolvență. Astfel, Societatea de Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje, cunoscută drept CFR IRLU SA, companie aflată în insolvență în portofoliul CITR, reintră în circuitul […]
Share the post "Dobrogea, producătorul Eugenia, a ieşit din insolvenţă"
Website-ul jurnaluldeafaceri.ro folosește cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experiența de navigare superioară și servicii adaptate nevoilor specifice ale acestora.AcceptRespingPolitica de cookies
Politica de cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.