Donaţii Kaufland România. Retailerul vine în ajutorul persoanelor afectate de inundațiile de săptămâna trecută din județul Alba și se implică într-o primă acțiune umanitară organizată de Asociația SNK și Asociația Roșia Montană pentru sprijinirea oamenilor greu încercați din zonă.
Compania este printre primele din țară care se alătură demersului inițiat de comunitățile din regiune.
Sute de persoane, printre care mulți copii și bătrâni, au fost evacuate din zonele în care viitura a provocat daune și s-au refugiat la căminul cultural din Roșia Montană.
Donaţii Kaufland România. 7 tone de produse
7 tone de produse au fost oferite de Kaufland România pentru pregătirea a 600 de pachete, ce vor ajunge la aproximativ 500 de persoane afectate de dezastru, ca un prim ajutor esențial, iar compania va fi alături de acestea și în continuare acolo unde este nevoie. Valoarea totală a produselor se ridică la 50.000 de lei.
30 de voluntari, printre care s-au numărat și angajați Kaufland, s-au mobilizat în cursul zilei de joi pentru pregătirea pachetelor cu alimente neperisabile și produse necesare de igienă. Acestea vor fi distribuite local în cursul weekend-ului.
Ce spune conducerea Kaufland?
„Suntem alături de oamenii afectați de inundații și ne-am mobilizat rapid toate forțele pentru a veni în spijinul lor prin această primă acțiune. Implicându-ne, împreună, îi putem ajuta să treacă peste aceste momente dificile. Vom continua să le oferim sprijinul nostru și mai departe, acolo unde este nevoie de noi”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Citeşte şi O nouă certificare CHEP, primită de Kaufland România