Drumetii montane

Drumeții montane: Top 7 trasee care te vor impresiona

17.08.2019

Drumeții montane. Momondo.ro prezintă cele mai spectaculoase trasee pentru călătorii pasionați de drumeții (montane sau nu). Astfel, românii care vor să se mai bucure de încă o experiență de neuitat înainte ca vacanța să se termine (dacă nu obișnuiesc să stea pe un șezlong în concediu) pot să își facă planuri interesante.

Conform unui studiu realizat de Momondo, 38% au afirmat că vor avea cel puțin o vacanță în care includ drumeții iar 20% au spus că în acest an vor pleca cu rucsacul în spate și se vor bucura de ce întâlnesc. În cazul în care traseele din munții din țara noastră au devenit deja foarte cunoscute, călătorii experimentați se pot inspira din aceste recomandări.

Drumeții montane. Nivel redus de dificultate

1. Morksie Oko & Czarny Staw – Polonia

Munții Tatra atrag atât iubitorii de sporturi de iarnă cât și pe cei care adoră drumețiile montane.

Morksie Oko (Ochiul Mării) este un lac aflat la capătul unui drum foarte accesibil de aprox. 8 km care pleacă din Palenica Bialczanska.

De acolo se mai poate merge încă o oră pe un traseu puțin mai solicitant (și mai puțin aglomerat) de încă aprox. 1 oră până la Czarny Staw, un alt lac mai mic, cu o priveliște la fel de frumoasă.

Pentru a ajunge în Palenica Bialczanska se poate folosi autobuzul care pleacă din Zakopane, localitatea cea mai apropiată în care obișnuiesc să se cazeze cei mai mulți dintre turiști.

Costul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în Zakopane: 63 EUR

2. Cinque Terre – Italia

Imaginile cu casele colorate de pe coastă nu mai sunt o noutate pentru călători, dar faptul că există un traseu prietenos care aduce și alte peisaje naturale superbe ar putea deveni interesant.

Există mai multe variante de drumeție, dar cea mai cunoscută presupune parcurgerea celor 11km între Riomaggiore și Monterosso al Mare, trecând prin cinci localități conectate și prin linii de cale ferată (deci distanța poate fi scurtată după plac). Turiștii obișnuiesc să ajungă aici după ce au vizitat orașe mari din apropiere, precum Pisa sau Genoa.

Prețul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în La Spezia: 104 EUR

3. Caminito del Rey – Spania

Traseul din regiunea Malaga nu este unul dificil și nici foarte lung (mai puțin de 8 km, parcurși în 4 ore). Însă priveliștea este incredibilă.

Pentru a ajunge la începutul traseului, turiștii pot folosi un shuttle-bus care asigură legătura cu gara cea mai apropiată, El Chorro. Trenul poate fi luat din orașele mari din apropiere, Sevilla sau Malaga.

Costul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în Malaga: 134 EUR

4. Zion Narrows – Utah – SUA

Parcul Național Zion cuprinde și această porțiune în care pereții canionului se apropie foarte mult iar drumeția devine o parcurgere a unei porțiuni din Virgin River.

Deși se merge doar prin apă, numeroși turiști vin alături de copii, deci traseul nu este atât de dificil pe cât sună. În schimb, imaginea pereților înalți și a râului dintre ei va fi una care nu se va uita ușor.

Mulți turiști aleg să înnopteze în Springdale, localitatea cea mai apropiată de intrarea în parc, dar există și alte localități în împrejurimi, cum ar fi St. George, unde există și un aeroport regional.

Prețul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în St.George: 83 EUR

Drumeții montane. Nivel mediu de dificultate

5. Kauai – Hawaii

Insula Kauai face parte din arhipelagul Hawaii. Aceasta oferă multe variante pasionaților de trasee montane, fiecare asigurând priveliști superbe care includ cascade enorme, dealuri spectaculoase, păduri înalte sau roci cu forme inedite.

Una dintre cele mai cunoscute rute se numește Awaawapuhi Trail și chiar dacă poate fi parcursă în trei ore (dus-întors) promite fotografii uimitoare.

Pe insulă se poate ajunge direct cu avionul, aterizând pe aeroportul Lihue.

Costul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în Honolulu: 241 EUR

6. Inca Trail – Peru

Cel mai cunoscut traseu din America de Sud, mai ales datorită destinației finale, Machu Picchu, are o lungime de aproximativ 40 km în care prezintă schimbări impresionante de peisaj.

Cei mai mulți călători aleg să urmeze drumul complet (care durează 4 zile). Există și posibilitatea parcurgerii doar a unor anumite porțiuni, în funcție de pachetul turistic ales.
Cele mai multe agenții asigură transportul din Cusco până la km.82, locul de începere a traseului.

Prețul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în Cusco: 59 EUR

7. Torres del Paine W Trek – Chile

Patagonia reprezintă un vis al tuturor amatorilor de drumeții. Aceasta oferă peisaje incredibile, foarte diferite, de-a lungul a câtorva sute de kilometri de trasee diverse.

Lacuri glaciare, creste montane, pajiști verzi, stânci cu forme spectaculoase, toate acestea pot fi admirate de cei care se încumetă să parcurgă cei 100 km în 4-5 zile pe traseul W.

Călătorii obișnuiesc să se cazeze în Puerto Natales. Este vorba de o localitate apropiată în care pot găsi hoteluri, restaurante și magazine care închiriază echipamentele necesare.

Prețul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele în Puerto Natales: 58 EUR

Citește și Energia regenerabilă poate combate încălzirea globală

 

 

 

Citiți și despre: