Stiri: Logistica

Drumul Expres Braila Galati:

Drumul Expres Brăila Galaţi: Contract de peste 371 milioane de lei

15.04.2021

Drumul Expres Brăila Galaţi. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Brăila – Galaţi, o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B.

Drumul Expres Brăila Galaţi. Asociere SC SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE S.R.L.

Astfel, astăzi, 15 aprilie 2021, CNAIR a semnat contractul pentru “Proiectarea şi Execuţia Drumului Expres Brăila – Galaţi” cu Asociere SC SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE S.R.L.

Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei, fără TVA.

Sursa de finanţare este următoarea: Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie este de 120 de luni.

11 km. de drum expres

Acest obiectiv constă în construirea a 11,088 km. de drum expres care cuprinde:

  • două benzi pe fiecare sens de circulaţie,
  • trei poduri
  • un pasaj
  • două viaducte

Drumul Expres Brăila – Galaţi va reprezenta o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B şi va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două oraşe, precum şi cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila.

Citeşte şi CNAIR a lansat un site pentru achitarea rovinietei