Amenzi ANCOM 2020

Dunwell și VGP au încheiat una dintre cele mai mari tranzactii de terenuri din ţară

07.06.2018

Agenția de brokeraj Dunwell, specializată exclusiv în segmentul industrial al pieței imobiliare, și VGP, unul dintre principalii dezvoltatori de parcuri industriale din Europa Centrală și de Est, au încheiat o tranzacție de 230.000 metri pătraţi de teren în Brașov. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari achiziții de terenuri pentru dezvoltări industriale, din afara Capotalei, din ultimiicinci ani.

Agenţia a încheiat cu succes procesul de intermediere al acestei tranzacții de teren la finalul lunii Mai. Fiind pe piață de mai puțin de un an, dar având o echipă cu o experiență amplă în imobiliare, în special pe segmentul industrial, Dunwell a reușit să finalizeze deja mai multe tranzacții cu parteneri din retail, producție și logistică. Viziunea sa este de a atinge o cotă de piață de 10% în primul an, iar pe termen mediu (trei ani) să ajungă la 30%. Agenția și-a început activitatea în a doua jumătate a anului 2017.

„Această primă și importantă tranzacție de teren reprezintă pentru Dunwell atât încheierea unui lung proces cât și confirmarea că avem forța de a opera cu succes pe această piață și de a ne servi clienții cu expertiza noastră specializată pe sectorul industrial și logistic. Rezultatul parteneriatului cu VGP ne face încrezători în viitorul pieței și ne dă puterea de a ne concentra pe următoarele proiecte pe care trebuie să le finalizăm. Evoluția pieței din România este o altă sursă de optimism, nevoia de spații industriale și logistice continuând să se afle la cote înalte”, a spus Daniel Cautiș, Managing Partner Dunwell.

Grupul VGP este specializat în achiziția, construcția, leasingul și administrarea spațiilor industriale și logistice.
Compania belgiană deține, în România, începând cu anul 2012, alte două parcuri logistice: VGP Park Timișoara, cu 270.000 m2 de teren și peste 120.000 m2 suprafață închiriabilă și VGP Park Sibiu cu 97.000 m2 de teren și mai mult de 45.000 m2 suprafață închiriabilă.

„Datorită cererii crescânde din partea clienților noștri actuali și potențiali din România, am decis să ne extindem în țară și să achiziționăm printre alte proiecte și un nou lot de teren în Brașov. Aceasta ne va permite să dezvoltăm peste 100.000 m2 de spații logistice de clasă A într-o locație premium. Vom putea să ne întâmpinăm primii clienți în noul parc după aproximativ 12 – 18 luni și suntem nerăbdători să explorăm viitoarele oportunități din România. Am fost foarte mulțumiți și încântați de colaborarea pe acest proiect cu Dunwell, care ne-a asigurat servicii profesionale și consiliere.”, a declarat Jan Van Geet, CEO VGP.

 

 

Citiți și despre: