Stiri: Companii

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală devine din ce în ce mai important pentru angajați

25.01.2024

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală este la fel de important ca salariul, pentru români. Ediția 2024 a studiului Workmonitor România, realizat de compania de resurse umane Randstad România, relevă faptul că talentele din țara noastră acordă prioritate echității, flexibilității și echilibrului dintre viața profesională și cea privată, în vreme ce evoluția în carieră trece în plan secund.

Un procent important de 71% dintre angajați se consideră ambițioși în ceea ce privește cariera lor, iar 41% afirmă că își doresc să-și asume mai multe responsabilități manageriale.

Doar jumătate din români consideră că un rol full-time va fi formula de lucru ideală pentru ei, în viitor. O treime nu se concentrează deloc pe evoluție profesională, iar 49% sunt fericiți să rămână într-un rol care le place, chiar dacă nu există loc pentru promovare sau dezvoltare.

Ce spun autorii studiului?

„În 2024, a fi un partener echitabil pentru talente este un obiectiv inteligent pentru lideri, pentru a menține aproape forța de muncă valoroasă. Când prioritățile oamenilor sunt satisfăcute, aceștia se simt mai împliniți la locul de muncă – iată o paradigmă foarte actuală în managementul resurselor umane. Datorită Randstad România Workmonitor 2024 putem observa o dinamică interesantă în ceea ce privește ambiția angajaților, o mare parte fiind mai puțin interesați de evoluția carierei și mai preocupați de satisfacția la locul de muncă. O altă paradigmă pentru a conduce resursele umane cu înțelepciune în 2024 este tratează-l pe fiecare membru al echipei ca pe o personalitate unică, care provine din medii și circumstanțe adesea foarte specifice, ce îi pot influența preferințele, dorințele și rolul într-o echipă”, spune Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad România.

Cei mai importanți factori pentru angajații români

Asigurarea unui echilibru stabil între viața profesională și cea personală motivează talentele, uneori mai mult decât salariul și siguranța locului de muncă. Iată care sunt primii 7 cei mai importanți factori pentru angajații români, în ceea ce privește locul de muncă (prezent sau viitor):

– Echilibrul dintre viața profesională și cea personală – 96% (93% global),
– Salariul – 96% (93% global),
– Siguranța locului de muncă – 93% (89% global),
– Sprijin pentru sănătatea mintală – 88% (83% global),
– Zile de concediu anual – 87% (83% global),
– Asigurări de sănătate/beneficii medicale – 87% (78% global),
– Flexibilitatea programului de lucru – 84% (81% global).

Angajații sunt interesați să se dezvolte

Studiul indică faptul că, deși nu își doresc neapărat o evoluție în carieră, angajații sunt interesați să se dezvolte.

Oportunitățile în acest sens nu sunt negociabile pentru talente, peste o treime spunând că nu ar accepta un loc de muncă care nu le oferă posibilitatea de a-și actualiza cunoștințele și abilitățile.

Inteligența artificială a schimbat prioritățile anterioare privind domeniile în care angajații sunt cei mai interesați să se dezvolte – tehnologia ocupă în acest an un loc important. Iar impactul existenței oportunităților de învățare într-o companie este încă o dovadă că talentele se așteaptă la un parteneriat de la angajatorul lor: aceste oportunități au adesea o influență semnificativă asupra deciziei de a accepta un nou rol într-o organizație.

Oportunități de învățare și dezvoltare

Angajații sunt cei mai interesați de următoarele oportunități de învățare și dezvoltare (top 5): IT și tehnologie – 43% (29% global), abilități de comunicare și prezentare – 34% (22% global), gândire creativă și analitică – 24% (15% global), AI – 22% (29% global), abilități de management și leadership – 22% (21% global), wellbeing și mindfulness – 21% (23% global).

Revenirea la birou în 2024

Randstad Romania Workmonitor 2024 indică faptul că dezbaterea dintre angajatori și angajați cu privire la întoarcerea la birou va continua în acest an.

Peste două treimi (74%) dintre angajați au luat decizii de viață, precum mutarea în altă casă sau îngrijirea unui animal de companie, pe baza presupunerii că munca de acasă va deveni normalitate. 38% ar lua în considerare renunțarea la locul de muncă dacă angajatorul le-ar cere să petreacă mai mult timp la birou, iar 40% spun că munca de acasă nu este negociabilă pentru ei.

În ciuda acestui fapt, 39% au fost rugați să vină la birou mai des decât în urmă cu șase luni, ceea ce arată că există o nepotrivire între ceea își doresc talentele și ceea ce primesc.

Munca echitabilă

Talentele caută parteneriate cu oameni care gândesc similar, în fața cărora să se poată manifesta pe deplin și alături de care să lucreze pentru a aduce schimbări pozitive. Top 5 cele mai importante aspecte pentru care românii ar pleda, în inițiativele sau politicile de echitate și diversitate ale unui angajator potențial sau actual, sunt:

– echitatea salarială între femei și bărbați – 72% (65% global);
– concediul de creștere a copilului pentru toți angajații – 52% (45% global);
– forța de muncă diversă – 48% (42% global);
– diversitatea experiențelor liderilor – 37% (37% global);
– politicile de nediscriminare (pe site / în anunțurile de angajare) – 29% (30% global).

Citește și Schimbările determinate de automatizare în piața muncii