Polonezii de la Echo Investment au modificat structura mall-ului Korona pe care vor să-l dezvolte începând de anul viitor la nivelul Braşovului. Planurile de viitor ale companiei sunt îndreptate spre achiziționarea proiectelor de retail deja existente din România.
„Ne uităm la câteva proiecte pentru achiziţie, la centre comerciale existente. În ceea ce priveşte eventuale dezvoltări noi încă nu am luat o hotărâre. Am vrea mai întâi să vedem cum va funcţiona Korona şi când va deveni centru profitabil. Sunt multe proiecte de vânzare în ţară şi ne uităm în special la centre comerciale care pot fi extinse. Astfel de proiecte reprezintă o oportunitate pe piaţa din România. Dezvoltarea de proiecte de la zero a devenit o provocare din cauză că retailerii oferă chirii foarte mici, iar cerinţele privind investiţiile pe care dezvoltatorii trebuie să le facă pentru amenajarea magazinelor sunt foarte mari“, a declarat Roxana Stănciulescu, care din toamna anului trecut ocupă poziţia de senior leasing manager al companiei Echo Investment, potrivit Ziarului Financiar.
Noul concept pe care Echo Investment dorește să îl implementeze prevede utilizarea întregii suprafeţe de teren şi construcţia centrului comercial doar pe un nivel. Astfel, compania poloneză este dispusă să renunțe la planul inițial de a ridica doup niveluri. Echo Investment intenţiona iniţial să construiască centrul comercial doar pe o parte din terenul de cinci hectare din nordul Braşovului şi să realizeze ulterior o extindere a proiectului de 10.000 de metri pătraţi, notează Ziarul Financiar.
Sursă: Ziarul Financiar