economia romaniei in 2019

Perspective sumbre: Economia României este precum un ”un castel de nisip”

10.07.2019

Economia țării noastre, cu o creştere bazată pe consum, arată precum un castel de nisip care poate fi spulberat, într-o clipă, de un singur val sau o adiere de vânt (de criză).  Accentuarea inflației, perspectivele deprecierii monedei naționale și extinderea blocajului financiar sunt cele mai importante semnale de alarmă trase de oamenii de afaceri chestionați de compania Frames, în cadrul ,,Barometrului privind starea economiei’’, ediția – Iulie 2019.

Așadar, perspectivele economice, prezentate în cadrul ediției din luna decembrie 2018 a Barometrului semestrial privind starea economiei, tind să se confirme după primul semestru.

Economia României în 2019. Ritmul de creștere se va tempera

Economia țării a continuat să crească susținut, cu 5%, conform INS. Însă ritmul de creștere se va tempera în a doua parte a anului. Acest lucru este estimat de 72% dintre oamenii de afaceri, aceștia prognozând avansul PIB-ului în intervalul 3,5-4%, sub estimările autorităților de la București.

22% dintre cei intervievați văd o creștere economică chiar mai redusă, sub nivelul de 3,5%, în timp ce 6% au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 4%.

Economia României în 2019. Dezechilibre macroeconomice

”Evoluția economică stimulată de consum a adus un plus în buzunarele românilor însă a determinat accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Tot mai mulți investitori văd în realitatea economică din România fotografia perioadei dinainte de criza economică, atunci când, la fel ca acum, economia ,,duduia’’ în statistici însă, în realitate, era puternic nesustenabilă. Suntem ca într-un roller coaster în care ne aflăm tot mai aproape de vârf și va urma, inevitabil, coborârea”, afirmă consultantul economic Adrian Negrescu, de la Frames.

 

Economia României în 2019. Un măr otrăvit

Stimularea consumului până la un punct este benefică. Însă, stimularea lui trebuie să fie însoțită de politici publice care să stimuleze dezvoltarea economică pe orizontală, arată Frames.

Asigurarea unui cadru fiscal predictibil, dezvoltarea unei infrastructuri de transport optime și stimularea investițiilor în dezvoltarea de lanțuri economice și crearea de locuri de muncă sunt elementele esențiale care au rolul de a susține avansul economic.

Din păcate însă, tocmai aceste elemente lipsesc. Economia a ajuns precum un motor cu pedala la maxim, suprasolicitat. În plus, ”motorul” riscă să cedeze în orice moment.

Economia României în 2019. Provocări

Întrebați care sunt principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri în prezent, 57% dintre respondenți au indicat accentuarea blocajului financiar, 46% au menționat creșterea inflației, 38% s-au arătat îngrijorați de o potențială evoluție negativă a cursului de schimb, iar 27% de o nouă creștere a fiscalității.

,,Neplata la timp a facturilor s-a accentuat în acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat în economie. Acest fenomen afectează în principal sectorul IMM-urilor unde multe firme, slab capitalizate, se confruntă cu astfel de probleme. În absența unui buffer financiar care să le permit să reziste până la încasarea facturilor, tot mai multe dintre ele ajung în situații de risc. Iar combinația fatidică între deprecierea leului și creșterea prețurilor în economie riscă să afecteze și mai mult mediul de afaceri. În plus, discuțiile privind o posibilă reintroducere a unui impozit forfetar au pus gaz pe foc pe situația din economie, iar efectele s-au văzut în scăderea apetitului pentru investiții, în accentuarea stării de expectativă a investitorilor’’, afirmă analiștii.

Economia României în 2019. Temeri

Potrivit ,,Barometrului privind starea economiei’’, printre celelalte temeri indicate de investitori se află scăderea comenzilor, reducerea investițiilor și adâncirea crizei de pe piața muncii.

Economia României în 2019. Deprecierea leului

Conform barometrului, evoluția cursului euro reprezintă, pentru investitori, un indicator semnificativ al stării economiei.

După ce, în barometrul din decembrie 2018, cei mai mulți investitori prognozau cursul în jurul nivelului de 4,7 lei/euro, fapt confirmat de evoluția din prezent, pentru a doua parte a anului, 54% dintre respondenți cred că euro se va duce spre nivelul de 4,8 lei. 33% dintre cei chestionați se așteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7-4,75 lei. În plus, 13% văd cursul sub acest nivel.

Economia României în 2019. Presiunea pe cursul de schimb

,,Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice se va traduce într-o presiune mai mare pe cursul de schimb. Deficitul fiscal şi cel de cont curent au crescut și vor continua să crească, iar presiunea inflaționistă se va accentua în lunile următoare. Importurile masive, preconizate pentru sezonul de toamnă, și perspectivele unei producții agricole sub nivelul de anul trecut, cu efecte directe în deprecierea exporturilor, vor accentua presiunile pe curs, iar efectele le vom vedea în toamnă’’, afirmă analiștii de la Frames.

Economia României în 2019. Apetitul pentru investiții

Chiar dacă apetitul pentru investiții se dovedește a fi mult mai temperat în 2019, fenomen anticipat în ediția din decembrie 2018 a Barometrului Frames, există în continuare sectoare care atrag interesul oamenilor de afaceri.

Întrebați care sunt sectoarele care vor aduce profit în acest an, cei mai mulți managerii indicat:

  • comerțul (47%)
  • sectorul IT (35%)
  • agricultura (27%)
  • construcțiile (23%)

Citește și Yango s-a lansat în România. Ce servicii noi introduce aplicația de e-hailing?

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Perspective sumbre: Economia României este precum un ”un castel de nisip”

  1. Pingback: FIRST BANK finalizeaza preluarea Bank Leumi | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - FIRST BANK finalizează preluarea Bank Leumi

Comentariile nu sunt permise.