Slide

Stiri: Economie

Ediţie aniversară Business Days la Bucureşti, pe 14-15 decembrie

23.11.2017

Platforma de afaceri Business Days sărbătoreşte ediția cu numărul 30 în luna decembrie, la București, cu ocazia celui mai important eveniment de afaceri al anului, București Business Days 2017. Evenimentul se va desfășura pe 14 și 15 decembrie, la Ramada Nord București, iar participanții vor avea ocazia de a interacționa direct cu peste 1000 de antreprenori, manageri și profesioniști din diferite domenii.

Peste 100 de speakeri vor împărtăși tendințe și cele mai noi soluții pentru succes în business, de la antreprenori de succes, manageri performanți din companii de prestigiu și profesioniști cu experiență și reputație profesională impecabilă în domeniul lor de expertiză, până la profesori universitari de la reputate școli de business din Europa, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai guvernului, diplomați economici, speakeri motivaționali, performeri, oameni de cultură și artiști.

“Suntem alături de antreprenorii români de aproape 8 ani, respectiv de 30 de ediții Business Days. Am interacționat cu oameni de afaceri din toate colțurile țării. Am trăit criza financiară în toată profunzimea ei, am văzut ravagiile create în economie și am participat activ la revenirea companiilor după aceasta. Dacă stăm să analizăm lucrurile acum, putem spune că ne aflăm în fața unor situații deloc încurajatoare pentru revigorarea antreprenoriatului în țara noastră, singurul motor economic care ne poate asigura prosperitate, dezvoltare economică sustenabilă și progres”, apreciază Laszlo Pacso, manager de proiect, Business Days.

Potrivit estimărilor extrapolate din analiza chestionarelor de feedback completate de participanții la edițiile anterioare Business Days, impactul generat în economie de un eveniment Business Days este de 25.000.000 de euro, datorită oportunităților de networking pe care le oferă.

„92% dintre oamenii de afaceri care au trecut printr-un eșec se retrag din antreprenoriat. Antreprenorul e stigmatizat și izolat imediat, în detrimentul unei susțineri în vederea redresării. În spațiul comunitar, însă, acel om de afaceri e privit ca o resursă uriașă care, după ce a reușit să depășească un moment de dificultate, are puterea să pornească de la zero. Asta pentru că dobândește un avantaj competitiv odată cu capitalizarea lecțiilor trase din experiența eșecului. Un studiu Gallup Internațional arată că ingredientul cel mai important în succesul unui antreprenor este perseverența. Ceea ce diferențiază liderii de succes este tocmai capacitatea de a fructifica lecțiile dintr-un eșec și de a transforma criza într-o oportunitate de creștere. Ești întotdeauna mai bogat după ce ai trecut printr-o criză și înțelegi impactul acțiunilor tale. Cu toate acestea, la noi în țară lucrurile par să fie pe dos. Piața nu generează atât de mulți antreprenori pe cât de mulți eșuează și ne uităm pasiv la o mare pierdere pentru economia noastră. Societatea și mediul de afaceri nu încurajează antreprenorul care nu a reușit din prima, deși eșecul este categoric mai valoros decât pasivitatea”, arată Laszlo Pacso.

Business Days dedică ediția sa aniversară de la București obiectivului de a răspunde la întrebările esențiale pentru mediul de afaceri:

  • Ce putem face pentru a dezvolta antreprenoriatul și a pune România pe făgașul unei creșteri economice sănătoase și sustenabile?
  • Cum va arăta viitorul?
  • Ce putem face pentru a profita în mod inteligent de oportunitățile pe care transformarea digitală le va releva în viitor?

Din cercetările de piață efectuate reiese că managerii și antreprenorii români preferă să participe la sesiuni interactive, unde să învețe din studii de caz, prin schimb de experiență, sesiuni de întrebări și răspunsuri. Prin urmare, în cadrul ediției aniversare, 80% din manifestări (workshopuri și sesiuni de masterclass) vor fi foarte interactive, axate pe utilitate și pragmatism.

Temele abordate în cadrul evenimentului vor fi axate pe: creșterea vânzărilor, dezvoltarea abilităților de ofertare și negociere, creșterea vânzărilor online, dezvoltarea abilităților de promovare și comunicare folosind mediile online, mobile și social-media, branding și poziționare, recrutare, retenție, leadership, managementul performanței, productivitate, luarea inteligentă a deciziilor, analiza lanțului de generare a valorii în organizație, auditarea problemelor din organizație, planificare strategică, implementarea unui sistem de management pe bază de indicatori de performanță, diferențierea prin inovație, cultură organizațională, teoria jocurilor în leadership, remodelarea proceselor de afaceri, business development, managementul forței de vânzare.

Ediția 30 a Business Days este formată din două conferințe, şase sesiuni plenare, 28 de workshopuri și sesiuni interactive, şapte masterclass-uri și o sesiune dedicată Business Days Junior Edition 2017.

Înscrierile la evenimentu se pot face online, pe site-ul evenimentului, la adresa businessdays.ro/Evenimente/Bucuresti-Business-Days-2017/Tipuri-de-acces. Până pe 29 noiembrie, se oferă o reducere early bird de 10% la cumpărarea biletelor, iar start-upurile și studenții beneficiază de acces special.