EDUCATIA 4.0 - editia 2019

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019 va avea loc pe 16 octombrie

10.10.2019

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019. Pe 16 octombrie, revista CARIERE organizează a doua ediție a evenimentului EDUCAŢIA 4.0 – Educația de care avem nevoie pentru economia viitorului”. Conferința va avea loc în cadrul DB Connect, în București.

”Trăim într-o perioadă încărcată de schimbări „a patra revoluție industrială“ sau mai simplu „industria 4.0“ care este fundamental diferită de predecesoarele sale. Este o revoluţie a reţelelor, platformelor, oamenilor şi tehnologiei digitale, ceea ce face necesar ca educaţia să ţină pasul”, au anunțat organizatorii.

În acest context, muncile mecanice şi repetitive au fost preluate de maşini. Aşa că noua piaţă a muncii cere ca oamenii să se concentreze pe ingeniozitate, pe a înţelege şi a crea lucruri noi.

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019. Companiile trebuie să susțină educația

Companiile trebuie să susţină formarea educaţiei. Motivul este următorul: specialiştii nu pot fi formaţi de un sistem de învăţământ anacronic.

În plus, companiile trebuie să se deschidă, să ofere cunoştinţele lor profesorilor pentru ca aceştia să fie adaptaţi la noile cerinţe ale angajatorilor.

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019. Criza de talente

În aceste condiții, împreună cu cei mai entuziaști promotori ai educației din România, în cadrul evenimentului EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019 se va dezbate tema crizei de talente direct legată de ineficiența sistemului educațional și vom propune soluții alternative la situația actuală.

Subiectele puse în discuție vizează în egală măsură planul personal și social cu cel profesional și organizațional întrucât nivelul educației se răsfrânge asupra ambelor.

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019. Invitatul special al evenimentului

“Era internetului a rezolvat problema esențială a memoriei culturale (stocarea informației) și a democratizat accesul la un volum terifiant de date. Reversul? Ne pierdem discernământul și ne distrugem răgazul necesar reflecției. Remediile sunt tot mai clare: formarea lăuntrică și producția intelectuală colaborativă” spune Teodor Baconschi , scriitor și diplomat, invitat special al acestui eveniment.

Teodor Baconschi este Keynote Speaker. El va rezuma acest tablou contemporan, cu limitele și deschiderile sale adesea neglijate.

Alte teme subiecte vor fi abordate:

  • Educația de care avem nevoie pentru economia viitorului. Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație?
  • Potențiala responsabilitate a mediilor organizaționale vis-a-vis de absolvenții școlii românești
  • Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companiile că să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?
  • Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații?
  • Viitorul educației înseamnă educație antreprenorială, educație financiară, educație digitală
  • Ce înseamnă de fapt educația de calitate? Cum arată un pedagog de școală nouă? Cine face ceea ce școala nu face? De ce nu vor copiii să meargă la școală?

EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019. Printre vorbitorii prezenţi la eveniment vor fi alături de noi:

  • Nicoleta Mihăiţă – Talent Acquisition & Employer Branding Manager, KMG Rompetrol
  • Ștefan Pălărie – Trainer, Consultant & Manager Educațional
  • Cristina Gheorghe – Membru în Task Force pe Educație din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României
  • Grigoriada Stroe – HR & Operations Director, Ubisoft România, Ubisoft Ucraina și Ubisoft Serbia
  • Ștefania Popp – Director Executiv, Junior Achievement România
  • Romeo Urjan – Director de Operațiuni, SN Nuclearelectrica SA
  • Simona Baciu – Autor, Trainer & Speaker, Fondator, Transylvania College
  • Diana Segărceanu – Co-fondator și Director Executiv, Avenor College
  • Serdal Uteu – General Manager, Edusoft Technologies
  • Alina Rădulescu – Managing Partner, HR4You – Moderator al evenimentului

Evenimentul se adresează persoanelor cu roluri de: CEO, HR Director, HR Manager, Directori de departament, Factori de decizie din diverse companii, Lideri de opinie, Antreprenori

EDUCATIA 4.0 - editia 2019

Mai multe detalii legate de participare şi înscrieri puteţi afla de pe site-ul evenimentului: https://revistacariere.ro/eveniment-cariere/educația-4-0-2/

Citește și Directorul General Adama Agricultural Solutions în România și Moldova va coordona și afacerile din Polonia

 

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “EDUCAŢIA 4.0 – ediția 2019 va avea loc pe 16 octombrie

  1. Pingback: Terapia ABA pentru autism: Cursuri specializare | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.