Eficienta energetica a retelelor de termoficare

400 milioane lei pentru eficiența energetică a rețelelor de termoficare

07.07.2019

Eficiența energetică a rețelelor de termoficare. Fonduri de 400 milioane lei pentru lucrările destinate creșterii eficienței energetice a rețelelor de termoficare! În Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanțare a investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților și pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 – Programul Termoficare, implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Beneficiarii acestui program sunt unitățile administrativ-teritoriale.

Eficiența energetică a rețelelor de termoficare. Anunțul făcut de Administrația Fondului pentru Mediu

În acest context, Administrația Fondului pentru Mediu contribuie la acest program prin alocarea a 400 milioane lei pentru lucrările destinate creșterii eficienței energetice a rețelelor de termoficare și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră ale acestora, în acord cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare și cu domeniile stabilite prin directivele europene.

Eficiența energetică a rețelelor de termoficare. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon

Acest program de finanțare vine în contextul necesității creșterii contribuției sectorului energetic la îndeplinirea obiectivelor privind:

  • reducerea emisiilor de dioxid de carbon
  • eficiența energetică prin modernizarea, extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților

Citește și CTP preia A1 Bucharest Park. Ce valoarea are tranzacția?

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “400 milioane lei pentru eficiența energetică a rețelelor de termoficare

  1. Pingback: Locuri de munca 2019 ANOFM - Anunt important | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.