Credit eMAG

eMAG, anunţ important privind amenda primită de la Consiliul Concurenței

30.12.2020

eMAG și Consiliul Concurenței au ajuns la o înțelegere comună privind faptele investigate, aferente perioadei 2013 – iunie 2019. Compania a colaborat cu autoritatea de concurență pe tot parcursul investigației și a pus la dispoziție, în mod transparent, dincolo de obligația legală de a coopera, toate datele și informațiile privind modul de funcționare a platformei Marketplace pentru o înțelegere completă a acestui nou model de comerț electronic.

Măsurile luate de eMAG

Platforma eMAG a funcționat în primii 12 ani de activitate doar cu vânzare directă. Apoi, treptat, prin platforma eMAG Marketplace, partenerii au avut posibilitatea să își vândă produsele, în baza unor reguli care au fost adaptate din mers, pe măsura ce platforma a evoluat.

Concomitent cu plata amenzii, compania și-a asumat voluntar o serie de măsuri în fața autorității de concurență, prin care regulile și algoritmii vor fi mult mai transparenți. Astfel, perspectivele de dezvoltare ale partenerilor vor crește prin predictibilitate, acces la date și o soluționare rapidă a problemelor.

„Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori”

„Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori, însă am învățat de fiecare dată din ele și ne-au ajutat să adaptăm modelul. Procesul de dezvoltare a platformei a presupus de multe ori soluții rapide în interesul clienților, dar unele dintre ele au fost impredictibile pentru alte părți implicate în platformă.

Deși izolate, aceste situații au generat îngrijorări ale autorității de concurență, împreună cu care am depus toate eforturile pentru a identifica un mod foarte predictibil, transparent și echilibrat prin care toate părțile să poată beneficia de avantajele unei platforme de comerț online, iar clientul să rămână prioritatea noastră.

Chiar dacă am primit o sancțiune, luăm partea bună din aceasta experiență: am învățat cum să oferim un serviciu foarte bun în același timp și clienților, și partenerilor din Marketplace, printr-un sistem de reguli și algoritmi îmbunătățiți permanent, bazându-ne pe tehnologie. Astfel, clienții beneficiază de servicii inovatoare care le salvează timp și bani, iar partenerii beneficiază de oportunități majore de dezvoltare, în România și în țările din jur,” a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Citeşte şi eMAG, amendată de Consiliul Concurenţei cu 6,7 milioane de euro

 

 

 

 

Citiți și despre: