Slide

Stiri: Sanatate

Endometrioza simptome si posibile cauze

Endometrioza: simptome și posibile cauze

29.03.2019

Endometrioza reprezintă o afecţiune hormonală și imună. Această boală stârneşte multe controverse și afectează deopotrivă tinere fete şi femei, conform unui pliant publicat de Asociația Română de Endometrioză.

Denumirea afecțiunii vine de la cuvântul endometrium. Este vorba ţesutul care căptuşeşte uterul şi care se reface şi este eliminat cu fiecare ciclu menstrual.

Ce este endometrioza și cum se manifestă această afecțiune?

În endometrioză, un ţesut asemănător cu cel endometrial se găseşte şi în alte regiuni ale corpului. Împreună cu țesutul se dezvoltă și: noduli, tumori, leziuni, implanturi, excrescenţe. Acestea pot să genereze durere, infertilitate şi alte probleme medicale.

Cele mai des întâlnite locuri unde se formează ţesuturile endometriale sunt în abdomen – implicând ovarele, trompele uterine, ligamentele suspensoare ale uterului, ţesutul dintre vagin şi rect, suprafaţa externă a uterului şi peritoneul.

Uneori, acest ţesut se poate găsi şi în cicatricile abdominale, pe intestine, la nivelul rectului, sau pe vezica urinară, vagin, cervix, vulvă (organele genitale externe).

În plus, au fost cazuri rare când ţesutul endometrial s-a găsit şi în afara abdomenului.

Legătura dintre endometrioză și cancer

Din fericire, există o posibilitate foarte mică ca aceste leziuni să devină canceroase.

Cu toate acestea, cercetările indică însă faptul că femeile sau tinerele fete cu endometrioză precum şi rudele acestora prezintă un risc mai mare decât populaţia generală de a dezvolta pe parcursul vieţii cancer, în mod special cancer ovarian, de sân, dar şi melanom, limfom non- Hodgkin sau cancer tiroidian.

Endometrioză simptome

Cel mai des întâlnit simptom al endometriozei este durerea puternică înainte şi în timpul menstruaţiei, durere în timpul sau după activitatea sexuală, oboseală, infertilitate şi menstruaţii abundente.

Alte simptome includ: dureri intestinale în timpul menstruaţiei, dureri lombare în timpul menstruaţiei, diaree şi/sau constipaţie sau alte simptome intestinale în timpul menstruaţiilor.

Multe femei cu endometrioză prezintă de asemenea afecţiuni ale sistemului imunitar inclusiv alergii, astm bronșic, eczeme şi anumite boli autoimune.

Endometrioză. Infertilitate

Infertilitatea afectează aproximativ 30 – 40% din femeile care suferă de această afecțiune.

Endometrioză. Posibile cauze

Cauza endometriozei nu este cunoscută cu certitudine, dar s-au emis câteva teorii. Una dintre ele este menstruaţia retrogradă sau teoria migraţiei transtubare.

Conform acestei teorii, în timpul menstruaţiei o parte din ţesutul menstrual se întoarce prin trompele uterine, se implantează în cavitatea peritoneală şi se dezvoltă acolo.

O altă teorie indică faptul că reminiscenţe ale ţesuturilor embrionare se pot dezvolta mai târziu în endometrioză. Astfel, unele ţesuturi adulte păstrează abilitatea pe care le aveau în faza embrionară de a se transforma în ţesut reproducător.

Transplantarea chirurgicală a fost de asemenea citată în cazurile în care endometrioza a fost găsită în cicatricile postchirurgicale abdominale.

Citește și  Ministerul Sănătății lansează un program de screening pentru tuberculoză