Ce fonduri sunt oferite de stat pentru energia verde?

01.10.2019

Administrația Fondului pentru Mediu are în derulare mai multe programe de finanțare. Problemele pe care poluarea le pune marilor orașe au determinat autoritățile din întreaga lume să conceapă programe prin care să susțină energia verde și utilizarea responsabilă a resurselor planetei. România intră și ea în această categorie a statelor care vor să creeze un mediu prin care sursele de energie regenerabilă să fie valorificate cât mai bine.

Astfel, Administrația Fondului pentru Mediu are în derulare, în acest sens, o serie de programe de finanțare. Fie că vorbim despre fonduri pentru cumpărarea de mașini electrice, de finanțări pentru instalarea de panouri solare sau de vouchere pentru electrocasnice cu un consum redus, toate aceste programe finanțate de stat au un singur scop. Vorbim despre reducerea consumului energetic și reducerea combustibililor care poluează peste măsură.

Așadar, ce programe sunt finanțate de către Administrația Fondului pentru Mediu și ce fonduri se acordă?

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Rabla Plus

Unul dintre cele mai populare programe este Rabla Plus. Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic se aplică atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice.

Programul Rabla Plus are drept cheltuieli eligibile achiziţionarea de autovehicule noi pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride

Astfel, se acordă un eco-tichet în valoare de 45.000 lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou pur electric sau de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.

Infrastructură de alimentare verde

Și, pentru că nu putem merge cu mașini electrice fără să avem stații de încărcare, Administrația Fondului pentru Mediu derulează un program de finanțare pentru infrastructura de alimentare verde.

Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic vizează înființarea de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Pot accesa aceste fonduri unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice și companiile private care au sediul social sau puncte de lucru cu acces direct la autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale.

Finanţarea se acordă în cadrul unei sesiuni până la 900.000 lei per solicitant. Aceasta reprezintă până la 80% din cheltuielile eligibile.

Suma maximă finanţată în cadrul programului Infrastructură de alimentare verde este de:

  • 250 lei pentru o staţie de reîncărcare cu putere normală

  • 500 lei pentru o staţie de reîncărcare cu putere înaltă în curent continuu

  • 500 lei pentru o staţie de reîncărcare cu putere înaltă în curent alternativ

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Casa Verde Clasic

Programul Casa Verde Clasic vizează instalarea sistemelor de încălzire care folosesc energie regenerabilă. De asemenea, finanțările se alocă și pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Beneficiarii acestui program sunt persoanele fizice.

Fondurile se alocă pentru achiziţia de sisteme de încălzire, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului, precum și pentru plata TVA

O persoană poate beneficia de următoarele fonduri:

  • până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate
  • până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate
  • până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

Casa Verde Clasic pentru firme și instituții publice

Există o variantă a proiectului Casa Verde Clasic destinată firmelor și instituțiilor publice.

Beneficiarii acestui program sunt unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau unităţile de cult. Acestea pot depune proiecte de finanţare în cadrul programului pentru imobilele aflate în proprietatea ori în administrarea lor.

Valoarea finanţărilor pentru instituţiile publice nu poate depăşi valoarea de 2.000.000 lei, în timp ce cuantumul finanţării pentru unităţile de cult nu poate depăşi valoarea de 500.000 lei.

În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, cheltuielile nu pot depăşi următoarele valori:

  • 4.000.000 de lei pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000
  • 3.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000
  • 2.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000 ?/ cuprins între 20.000 şi 50.000
  • 1.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000
  • 500.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000.

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Casa Verde Fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice oferă finanțări pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. Acesta a fost lansat pe data de 10 septembrie 2019, dată de la care persoanele fizice se pot adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program.

Misiunea programului este reprezentată de creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate

Un alt proiect al Administrației Fondului pentru Mediu este denumit programul Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate. Acesta finanțează instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

În cadrul programului se alocă fonduri pentru cumpărarea și instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

Beneficiarii sunt unitățile administrativ-teritoriale. Finanţarea nerambursabilă acordată este de  100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie.

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Rabla pentru electrocasnice

Rabla pentru electrocasnice este un program prin care se acordă vouchere pentru persoanele care vor să își cumpere produse electrocasnice care au un consum redus de energie.

Prin Rabla pentru electrocasnice se acordă finanțări pentru cumpărarea de mașini de spălat rufe și vase, aparate de aer condiționat, frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare sau televizoare.

Energia verde fonduri nerambursabile 2019. Ce finanțări se acordă:

  • 200 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiență energetică A++;
  • 300 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiență energetică A+++;
  • 300 de lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică A++;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică A+++;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire (A+++/ A++);
  • 300 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică A++;
  • 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică A+++;
  • 200 de lei pentru televizoare cu eficiență energetică A;
  • 500 de lei pentru televizoare cu eficiență energetică A+.

 

Citește și Energia regenerabilă poate combate încălzirea globală

 

 

 

Citiți și despre:

  • Surse de energie regenerabilăSurse de energie regenerabilă Care sunt principalele surse de energie regenerabilă şi cum funcţionează ele? Surse de energie regenerabilă: Energia verde rămâne şi în 2018 una dintre cele mai dezbătute. La nivel european, în anul 2030, 32% […]
  • Cofely Building Services & Maintenance mizează pe pachete integrate de servicii energeticeCofely Building Services & Maintenance mizează pe pachete integrate de servicii energetice Cererile pentru instalațiile destinate energiei regenerabile sunt în creștere. Instalații pentru construcții, mentenanță și servicii – acestea sunt soluțiile pe care le oferă Cofely Building Services & […]
  • Avantajele investițiilor în plante energeticeAvantajele investițiilor în plante energetice Plantele energetice sunt eligibile pentru schemele de plăți directe şi pentru ajutoarele de stat din agricultură. În încercarea de a reduce emisiile de carbon, Comisia Europeană propune, ca obiectiv […]
  • Elsaco Electronic, integrator și furnizor în energie și ITElsaco Electronic, integrator și furnizor în energie și IT Compania a implementat cel mai mare proiect de termoficare din ultimii 27 de ani din România. Elsaco este un grup de companii prezente preponderent în domeniile energiei, apei și utilităților, având ca […]
  • Casa Verde, un program pentru toţi româniiCasa Verde, un program pentru toţi românii În 2016, s-au alocat 95 milioane de lei pentru sistemele de încălzire care utilizează energia verde. Interesul pentru reducerea consumului de energie în România şi pentru protejarea mediului înconjurător este […]

O părere la “Ce fonduri sunt oferite de stat pentru energia verde?

  1. Pingback: AFM panouri fotovoltaice 2019 | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.