Slide

Constructii

EREN Grup: partener, consilier și un constructor responsabil

01.12.2015

Următorii ani vor aduce o creștere a sectorului construcțiilor. Anul 2005 a marcat lansarea grupului de companii EREN. La acea vreme erau doar opt angajați, dar, odată cu trecerea timpului, strategia de dezvoltare și condițiile pieței au reușit să stea la baza dezvoltării grupului. Cele trei companii care formează astăzi grupul acoperă diferite stadii ale unui proiect complex de construcții, astfel că proiectele încep cu Eren Cons, continuate fiind de Eren Montaj și Eren Tehnic.

Eren Cons este compania care cumulează cele mai multe servicii, de la lucrări de infrastructură, la terasamente și structuri de rezistență, toate fac parte din specializările companiei, completate fiind de lucrările de zidărie și de cele de finisaje interioare sau exterioare. Eren Montaj este specializată în montarea structurilor metalice, a sistemelor de fațade și învelitori de orice tip. Pentru toate acestea, Eren Montaj realizează proiectarea, livrarea și montarea structurilor metalice. Eren Tehnic este cea mai nouă companie din grup. A activat sub umbrela Eren Cons, ca divizie, din 2005, și este focusată pe o soluție esențială în cazul proiectelor de mare anvergură: pardoselile industriale. “În prezent, bazându-ne pe angajați, pe know-how-ul acumulat și un parc de utilaje performante, realizăm construcții civile, industriale, agricole, comerciale, construcții speciale, și de energie verde de mari dimensiuni. Să construim e ceea ce știm cel mai bine. O facem din 2005, și, în numai zece ani, am ajuns să activăm la nivel național”, ne-a declarat Iulian Enache, directorul general EREN Grup.

Proiecte integrate

Grupul are o experiență bogată în proiectele de construcții, astfel că acoperă activități diferite, de la gestionarea riscurilor, până la design și livrarea integrală a proiectului.

Cum multe dintre proiectele care au loc în prezent au nevoie de o abordare holistică și sofisticată, specialiștii grupului oferă nu doar acces la tehnologii de ultimă generație, ci și experiență și un control asupra fiecărui aspect al unui proiect. “Eren înseamnă mai mult decât o construcție de succes. Eren este mai mult decât beton, este despre oameni. De ce Eren este mai mult decât o firmă de construcții? Pentru că ne place să construim pentru oameni. Eren este locul unde viziunea unui client devine viață. Ne străduim să fim un partener adevărat, un consilier onest, precum și un constructor responsabil”, a adăugat conducerea grupului.

Companiile din cadrul grupului au adunat deja milioane de metri pătrați de pardoseli finalizate, mii de tone de materiale utilizate și sute de construcții ridicate. Toate în foarte multe județe din România, de la Brașov, la București, Constanța, Cluj, Suceava, Galați, Tulcea, Sibiu, Prahova sau Mureș. Fie că a fost vorba despre construcții civile, industriale, agricole, proiecte speciale de energie verde sau centre comerciale și showroom-uri, toate lucrările au fost realizate cu același grad de profesionalism, care caracterizează toate activitățile grupului. 

Lucrări importante 

Una dintre cele mai importante lucrări ale grupului este Ice Logistic Parc. Pe o suprafață de peste 3700 de metri pătrați, în 14 luni, a fost finalizat proiectul. Reprezentanții grupului de companii spun că o particularitate a acestui proiect a fost depozitarea pe verticală, motiv pentru care înălțimea panourilor de perete a fost de 13 metri. Fixarea panourilor, atât a celor de perete, cât și a celor de tavan, s-a realizat doar prin profile agrementate în industria alimentară, pe bază de inox sau PVC.

Un alt proiect de referință este Bazinul Olimpic Brașov, cu o suprafață construită de aproape 6500 de metri pătrați. Acest proiect a fost unul de tipul design and build și a fost o adevărată provocare, întrucât termenul de finalizare a fost unul strâns, iar materialele utilizate unele speciale. Cu o arhitectură modernă, construcția are un acoperiș din lemn lamelar unul dintre puținele din țară realizate la deschiderea de 41 ml, iar sistemul de recirculare și filtrare a apei din bazin a fost realizat după norme germane, fiind singurul de acest fel din țara noastră. 

Fiecare proiect este abordat în strânsă coordonare cu resursele disponibile și cele potențiale. “Mobilitatea internă a echipelor, configurarea și organizarea șantierelor și experiența de Antreprenor General în lucrul cu echipe și specialiști project based ne ajută să abordăm corect și în timp util orice tip de proiect, indiferent de dimensiuni și locație. Aceste alegeri strategice duc la încadrarea în termenele de construcție convenite, la respectarea parametrilor de calitate și la menținerea bugetului inițial. Transparența oferită clientului, încă de la stadiul de idee a proiectului, mobilitatea și soluțiile adaptate nevoilor reale ale clienților, încadrate în bugetele inițiale, reprezintă decizii asumate și respectate de noi în toate proiectele”, explică Iulian Enache, directorul general EREN Grup.

 

Grupul Eren a contribuit la livrarea a 48 de construcţii civile, 123 de construcţii industriale, 67 de centre comerciale şi showroom-uri, 156 de pardoseli industriale, 7 construcţii agricole şi 5 construcţii speciale şi de energie verde.

 

Toate acestea în timp ce soluțiile alese sunt unele în strânsă legătură cu situația de pe teren, dar și cu dorințele și bugetele impuse de clienți. Succesul constă așadar în oferirea de soluții personalizate pentru fiecare client, bazate pe o analiză tehnică temeinică a proiectului, pe transparență în comunicarea cu clientul. 

Resurse 

Grupul a mizat întotdeauna pe aplicarea unor standarde înalte de calitate pe piața construcțiilor, lucru care a funcționat ca o adevărată carte de vizită pentru clienții care au dorit să finalizeze proiecte de calitate.

Unul dintre clienții noștri este Grupul Continental, care a ales Eren pentru construcțiile din Brașov, Sibiu și Timișoara. Mai mult decât atât, EREN Grup a construit showroom-uri IPSO Agricultura în Mogoșoaia, Timișoara și Roman, pentru M Real Estate România. Printre clienți se numără și ENERCON GmbH, Pirelli Tyres România, Autoliv, Ford, Quin, Mobexpert, Kronospan, Olympus, Mega Image, Danone, Auchan, Kaufland, Eisberg, H. Essers, Keller Steak House, Billa, Lidl SCS, Baumaxx, GlaxoSmithKline, ALPINE Bau GmbH și PORR Bau GmbH. “Luate separat, orice construcție din vastul portofoliu al grupului nu spune mai mult decât strictul necesar: este durabilă, de o calitate neîndoielnică şi deserveşte conştiincios scopul pentru care a fost construită. Împreună, însă, ele vorbesc despre un sistem social şi economic funcțional, despre cooperare şi despre cum bucățelele vor realiza întotdeauna mai mult, atunci când se strâng laolaltă şi formează un întreg”, este de părere conducerea EREN Grup. 

Cum domeniul construcțiilor este unul dinamic, grupul este în permanentă legătură cu noutățile din domeniu, oferind astfel cele mai bune metode și cele mai noi tehnologii. Investițiile în echipamente, materiale de calitate și, nu în ultimul rând în angajați, sunt unele constante. “De-a lungul timpului, am învățat că stabilitatea materialelor unei construcții necesită cunoașterea proprietăților lor fizico-mecanice și chimice, cât și comportarea lor la diferitele acțiuni și agenți distructivi la care sunt supuse în timpul punerii în operă și a exploatării. De altfel, am învățat că fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurală, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice”, a completat Iulian Enache.

Evoluție și planuri de viitor

Piața construcțiilor a fost printre primele sectoare și de altfel cele mai afectate de criza economică. Anul curent a adus însă vești bune pentru companiile din acest sector, astfel că au început să fie realizate investiții semnificative în domeniul imobiliar. 2015 a fost așadar, un an bun pentru proiectele imobiliare, susțin oficialii grupului. Următorii ani vor fi astfel marcați de un trend pozitiv al sectorului.

Cel mai nou proiect al Eren este House Residence, un complex rezidenţial, compus din cinci blocuri gândit cu stil și spirit practic, pentru un stil de locuire relaxat și adaptat nevoilor locuitorilor lui. Acesta nu este singurul proiect în care Eren este implicat, reprezentanţii săi fiind, de asemenea, implicaţi în mai multe procese de negociere cu clienţi importanţi.

Cu o cifră de afaceri de peste 74 de milioane de lei, înregistrată anul trecut, oficialii EREN Grup își doresc o creștere constantă și nu una spectaculoasă, fiind convinși că “pașii mici sunt cei care îți aduc stabilitate”. “Menținerea pe piața concurențială a unei poziții de lider în domeniul construcțiilor, identificarea corectă a cerințelor clienților în scopul asigurării satisfacției acestora, îmbunătățirea indicatorilor pivind calitatea, eficacitatea și eficiența, asigurarea cadrului organizatoric și informațional adecvat și a resurselor umane, financiare și materiale necesare realizării obiectivelor, realizarea și menținerea unei echipe profesioniste și competitive sunt câteva dintre obiectivele pe care ni le-am stabilit pentru următoarea perioadă”, ne-a declarat Iulian Enache, directorul general EREN Grup.