Ernest Airlines zboruri anulate Romania

O companie aeriană renunţă la zborurile din România

11.09.2018

„Ciao, România, ne revedem în sezonul următor!”, acesta este mesajul pe care compania aeriană din Italia Ernest Airlines l-a transmis luni. Operatorul a anunţat că își întrerupe temporar operațiunile în ţara noastră, începând cu data de 8 octombrie.

De asemenea, compania spune că urmează să reia zborurile la finalul lunii martie 2019. În plus, Ernest Airlines precizează că va avea mai multe destinații din Italia către România.

Compania aerienă italiană Ernest Airlines și-a lansat operațiunile în România în iunie 2018. Atunci anunţa zboruri directe București – Verona, București – Genova și Iași – Verona, Iași – Cuneo.

„Începând cu data de 8 octombrie 2018 până în aprilie 2019, Ernest Airlines a decis să își întrerupă temporar toate zborurile în România până la finalul lunii martie 2019”, precizează reprezentanţii companiei.

Ernest Airlines zboruri anulate în România. Un plan de extindere

Compania aeriană italiană Ernest Airlines susţine că decizia are în spate un plan de îmbunătățire a activităţii pe piața din România, precum și pentru piețele din Europa. Mai exact, este vorba de extinderea flotei cu patru noi aeronave, până în luna aprilie a anului viitor.

Astfel, începând din primăvară, rutele existente se vor păstra. În plus, se vor adăuga și alte zboruri noi.

Ernest Airlines zboruri anulate în România. Explicaţia dată de conducerea companiei

“Suntem mulțumiți de lansarea rutelor Italia – România din această vară și ne dorim să venim mai bine în întâmpinarea nevoilor pasagerilor noștri. Așa că, începând cu primăvara 2019, pasagerii noștri vor beneficia de îmbunătățire la nivelul serviciilor și noi rute. Noile conexiuni cu orașe din Italia vor fi anunțate înaintea deschiderii vânzărilor de bilete din vara anului 2019. Cele patru rute existente cu 10 zboruri săptămânale se vor relua din primăvară”, a declarat Davide Strinna, Country Manager România și Ucraina.

Clienţii care au cumpărat deja biletele pentru zborurile anulate ale Ernest Airlines vor primi rambusare totală.

Citeşte şi Profi susţine şi în 2018 ONG-urile, în cadrul campaniei „Te costă zero lei să faci fericit un copil”

 

Citiți și despre: